Confidenţialitate


Cine este Indila, super-artista care va concerta pentru prima dată în România în decembrie


După cum a anunțat în premieră absolută Europa FM în Deșteptarea, Indila va concerta pentru prima dată în România pe 7 decembrie.

Indila, pe numele real Adila Sedraïa, provine dintr-o familie cu origini algeriene, indiene, cambodgiene și egiptene. Născută pe 26 iunie 1984, Indila a împlinit anul acesta 30 de ani. În Franța este prezentă în topuri încă din 2010, după ce a colaborat cu rapperi cunoscuți de aici, ca Soprano, Rohff sau Youssoupha. În momentul în care Indila a scos pe piață primul său single, ‘Derniere Danse’, în decembrie 2013, instant a escaladat clasamentele din toată lumea.

Ea reușește să ajungă pe primul loc inclusiv în Europa Top Hit, clasamentul celor mai bune 20 de piese de la Europa FM, iar topul nu l-a mai părăsit de atunci, chiar dacă nu mai este în fruntea lui.

Indila este o prezență discretă, dar misterul care o învăluie nu a făcut decât să creascp interesul pentru ea.

‘Sunt o persoană foarte ambițioasă, inima mea este plină de speranță și de emoții’, a declarat Indila.

Albumul de debut, ‘Miniworld’, a fost lansat pe 24 februarie 2014. S-a vândut în peste 40.000 de exemplare în Franța într-o sigură săptămână, în vreme ce Stromae, un alt artist aflat pe val la începutul anului, a reușit să vândă doar 25.000 de exemplare ale albumului ‘Racine Carree’. În cuvintele artistei, albumul vorbește despre ‘cât de prețioasă este viața, mult prea pretioasă pentru a fi pierdută’.

Indila cântă în România

Vlad Petreanu și George Zafiu au anunțat luni, în Deșteptarea, la Europa FM, că Indila va concerta pentru prima dată în România, pe scena Sălii Palatului, pe 7 decembrie. Biletele pentru concertul Indila au fost puse în vânzare de luni în rețelele VreauBilet.ro și Eventim.ro.


Ultimele stiri
Galați: O judecătoare a fost exclusă definitiv din magistratură după sute de amânări în dosare civile | AUDIO

Cel mai tânăr câștigător din istoria Concursului „George Enescu”. Jayden King, în vârstă de 11 ani, a câștigat…

Exerciții privind stadiul de pregătire a populației pentru apărare au loc în Botoșani, Suceava și Neamț. Rezerviștii sunt…

Vrancea: Tehnologia înlocuiește munca zilierilor la culesul viilor. Ce spune un viticultor despre avantajele recoltării mecanizate | AUDIO

US Open: Alexander Zverev i-a dedicat mamei prima sa victorie la US Open: „este cea mai importantă persoană…

Europa FM, sezon de poveste lansat de la Castelul Bran

Reacția Federației Naționale a Părinților după ce ministrul Dimian a anunțat primele măsuri după rezultatele PISA 2025: „prima…

Starea turismului românesc. Festivalurile și evenimentele au ajutat sectorul în 2026, arată o analiză a IMM România. Investițiile…

România în Direct. Benzina spre 10 lei. Ne va doborî criza carburanților?

Prețul energiei electrice a crescut brusc cu până la 70% pe piețele spot din Europa. Scumpiri pentru cei…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează