Confidenţialitate


Cinci țări UE cer distribuţia echitabilă a dozelor de vaccin împotriva COVID-19


Cinci țări UE cer distribuţia echitabilă a dozelor de vaccin împotriva COVID-19

Cinci lideri de state UE cer organizarea de convorbiri la nivel înalt în blocul comunitar pentru a asigura distribuţia echitabilă a dozelor de vaccin împotriva Covid. Ei au semnat o scrisoare catre preşedintele Consiliului European, Charles Michel şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care atrag atentia că actualul sistem ar crea “diferențe uriaşe” între statele membre până în vară.

Şefii de guvern din Austria, Bulgaria, Letonia, Slovenia şi Republica Cehă se tem că unele țări vor putea să ajungă la imunitatea colectivă în câteva săptămâni, în timp ce altele vor rămâne mult în urmă.

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a fost primul care a declarat că dozele de vaccin nu sunt împărţite proporţional între statele membre ale Uniunii şi că sunt permise contracte de aprovizionare suplimentare în urma unor negocieri netransparente.

Cancelarul austriac a dat și exemple: Olanda şi Danemarca au acces la mult mai multe doze de vaccin pe cap de locuitor decât ţări ca Bulgaria sau Croaţia.

Olanda a respins acuzaţiile că şi-ar fi procurat vaccinuri suplimentare în afara aranjamentelor europene dar a reamintit că, în cazul în care o altă ţară renunţă la alocările care i se cuvin, un alt stat le poate prelua.

Un înalt responsabil al UE a confirmat primirea scrisorii celor cinci și a reamintit că un summit al celor 27 de lideri ai UE este prevăzut să aibă loc pe 25 şi 26 martie iar “coordonarea luptei împotriva pandemiei este primul punct din agendă”.


Ultimele stiri
Cum se fugea din țară pe vremea comunismului. CNSAS a prezentat cazul a patru persoane care au reușit…

Premierul Ilie Bolojan, după consultările cu patronatele pe tema OUG privind criza carburanţilor: „Statul român își asumă partea…

Bisericile fortificate din Transilvania au atras anul trecut peste un milion de turiști | AUDIO

De Buna Vestire, peștele proaspăt este mai scump cu aproape 8% față de anul trecut | AUDIO

Campania de primăvară în agricultură începe cu întârziere. Ministerul Agriculturii are datorii de peste patru miliarde de lei pentru…

Ordonanța de urgență privind criza carburanților va fi adoptată în ședința ordinară de joi a Guvernului | AUDIO

Danemarca: Mette Frederiksen și-a depus demisia după rezultatul slab al social-democraților la alegerile parlamentare

Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă privind prevenirea si combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced. Alina…

Fraudă cu stupi de albine, în valoare de 1,3 milioane de euro. Parchetul European anchetează mai multe persoane…

România în Direct. Epidemie de obezitate și diabet în România. Ce e de făcut?