Confidenţialitate

China: 120 de dispăruți în urma unei alunecări de teren. Câteva persoane ar fi murit

Cinci corpuri ar fi fost scoase dintre dărâmături, însă peste 120 de persoane erau date în continuare dispărute în urma unei alunecări de teren într-un sat în sud-vestul Chinei, unde salvatori continuau să caute supravieţuitori.

Localitatea izolată Xinmo a fost acoperită sâmbătă, la ora locală 5.45 (0,45, ora României), de o porţiune a versantului unui munte, în provincia Sichuan, au anunţat autorităţile locale.

Trupurile a cinci persoane au fost găsite, a declarat pentru televiziunea publică CCTV Wu Xiaobin, un conducător local al pompierilor, în acest loc dezolant plin de roci gri.

Un cuplu şi bebeluşul acestuia, în vârstă de o lună, au fost salvaţi şi conduşi la spital, au anunţat autorităţile din oraşul vecin Maoxian pe o reţea de socializare. Alt supravieţuiotor a fost reperat, iar operaţiuni în vederea savării acestuia erau în curs.

Televiziunea prezenta imagini în direct cu foarte mulţi salvatori şi civili îmbrăcaţi cu pelerine sau cu umbrele, în picioare, pe roci enorme, în timp ce mai multe escavatoare portocalii şi galbene încercau să degajeze dărâmăturile.

Peste 120 de persoane erau date în continuare dispărute, iar 62 de case au fost acoperite, potrivit unui bilanţ al autorităţilor.

Un bilanţ anterior prezentat de presa oficială anunţa cel puţin 141 de persoane date dispărute şi 46 de locuinţe avariate.

Peste 300 de poliţişti, militari şi pompieri se aflau la faţa locului, potrivit agenţiei oficiale China Nouă.

Alţi aproximativ 500 de pompieri erau pe drum, împreună cu 15 câini specializaţi  în căutare şi medici legişti.

Elicoptere urmau să trimită material medical.

”TONE DE ROCĂ”

Agenţia a difuzat o înregistrare video cu salvatori care încercau să deplaseze o rocă cu ajutorul unei corzi şi forţei braţelor.

Căutările se anunţă complicate, deoarece urmează să plouă până sâmbătă seara, au anunţat serviciile meteorologice.

De asemenea, roci au blocat un râu şi aproximativ doi kilometri de drum, în această zonă greu accesibilă, potrivit autorităţilor.

Altă dificultate constă în faptul că victime sunt acoperite ”de zeci de tone de rocă”, a apreciat la televiziune Chen Tiebo, un căpitan din cadrul poliţiei militare din prefectura autonomă tibetană şi qiang Aba, unde a avut loc drama.

El a apreciat că precipitaţiile înregistrate în această regiune muntoasă în ultimele zile se află la originea alunecării de teren.

Preşedintele chinez Xi Jinping a îndemnat ”să se depună toate eforturile posibile în vederea reducerii numărului de morţi şi răniţi”, citat de CCTV.

Autorităţile locale au publicat pe Internet un montaj emoţionant, în care în partea partea stângă apare satul, înainte de dramă – cu casele lui tradiţionale albe pe versantul dealului -, iar în dreapta aceeaşi localitate complet acoperită de roci.

”Este cea mai mare alunecare de teren care a avut loc aici de la cutremurul de la Wenchuan”, în urmă cu nouă ani, a declarat pentru televiziune Wang Yongbo, un reprezentant local al salvatorilor.

O ZONĂ DEJA AFECTATĂ

A patra cea mai populată provincie chineză, cu 80 de milioane de locuitori, Sichuan, situată la marginea platoului tibetan, a fost afectată în mai 2008 de un seism de o amploare istorică. El s-a soldat cu 87.000 de morţi în regiunea Wenchuan, situată la câţiva zeci de kilometri de satul afectat sâmbătă.

”După acest cutremur, masivul a fost fragilizat. O ploaie slabă este capabilă (în anumite condiţii) să provoace o mare catastrofă geologică”, a declarat pentru CCTV Tao Jian, directorul biroului local pentru meteorologie.

Alunecări de teren au loc cu regularitate în zone rurale şi muntoase în China, mai ales în timpul unor ploi puternice.

Douăsprezece persoane au murit în ianuarie, după ce o alunecare de teren şi de roci a devastat un hotel în provincia Hubei (centru).

În octombrie, alunecări de teren au ucis cel puţin opt persoane în urma unor ploi torenţiale care au însoţit taifunul Megi.

O enormă alunecare de teren şi un torent de noroi roşu a avut loc la sfârşitul lui 2015 într-o zonă industrială din metropola Shenzhen (sud), la frontiera cu Hong Kong, soldată cu 69 de morţi.