Confidenţialitate


Cele mai mari erori ale poporului român


Cele mai mari erori ale poporului român

În aceste zile de sărbătoare națională ne definim ca nație prin prisma trecutului, preferând mai des să ne amintim faptele de vitejie ale strămoșilor și mai rar greșelile acestora.

Presați de o actualitate mult prea încărcată, conștientizăm noi înșine de multe ori importanța istorică a evenimentelor pe care le trăim, dar rareori reușim să judecăm această actualitate în conrtextul istoric din care ea face parte.

Desigur, înainte de a judeca istoria, trebuie să o cunoști, iar istoricii de multe ori preferă să nici nu intre în capcane de tipul… ce s-ar fi întâmplat dacă… cutare conducător sau cutare națiune ar fi făcut altfel…
Noi nu suntem însă istorici, suntem cetățeni obișnuiți, iar emisiunea de azi, chiar dacă va comite păcatul fundamental al judecării istoriei, are în primul rând rostul de a o face cunoscută.

Fiecare dintre noi a rămas cu mai mult sau mai puțin din lecțiile de istorie de la școală, din cărțile citite sau din lecturile de pe internet, fiecare dintre noi are o opinie despre națiunea română, o națiune încă tânără, cristalizată ca și conștiință abia în ultima sută de ani.

Probabil fiecare dintre noi a judecat la un moment dat cele mai cunoscute momente ce ne-au marcat Istoria, momente precum intrarea în primul război mondial de partea Rusiei, sau intrarea în al doilea război mondial de partea Germaniei, sau întoarcerea armelor împotriva Germaniei în 1944, sau căderea comunismului în 1989 și executarea cuplului Ceaușescu.

Această enumerare este exemplificativă, sunt doar evenimente importante care s-au dovedit bune sau rele pentru națiunea noastră, ceea ce vă cer astăzi este ca fiecare dintre dumneavoastră cei ce veți dori să intrați în direct la Europa FM, la această emisiune, să ne spuneți care credeți că a fost cea mai mare eroare a poporului român și, desigur să vă argumentați alegerea.

Nu trebuie în mod necesar să fie o eroare de ordin politic, putem să discutăm dacă vreți și despre războaiele daco-romane, despre opțiunea pentru ortodoxie în loc de catolicism, despre cultivarea grâului în loc de legume, sau despre opțiunea de a face autostrăzi în loc de căi ferate.

https://soundcloud.com/europafmromania/romania-in-direct-cele-mai-mari-erori-ale-poporului-roman-30112015


Ultimele stiri
CCR s-a pronunțat asupra contestațiilor depuse la Legea integrității: prevederea privind partenerii de viață ai demnitarilor, declarată neconstituțională…

Premierul Cehiei și-a cerut scuze după ce a cules flori dintr-o zonă protejată. Andrej Babiš spune că va…

„Cina pe terasă”, antidot pentru singurătatea verii. Cum încearcă o biserică din Paris să aducă oamenii împreună |…

Motorina nu a coborât sub 10 lei în majoritatea benzinăriilor după reducerea accizei. Luni au apărut noi scumpiri…

Carmen Internațional lansează ofertele de REDUCERI spectaculoase pentru vacanțele din septembrie (P)

Patru foști oficiali americani cer analizarea vizei lui George Simion pentru SUA. Reacția AUR | AUDIO

Programul FIV 2026: Încep înscrierile pentru 10.000 de cupluri și femei singure. Ce vouchere oferă statul | AUDIO

Gheorghe Hagi revine pe banca naționalei României la primul meci oficial: „Obiectivul numărul unu este să câștigăm grupa”…

Ce sunt stelele căzătoare?

Valurile de căldură au provocat pierderi de 43 de miliarde de euro în Europa. Doar o mică parte…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează