Confidenţialitate


Cei doi câini ai președintelui Joe Biden au ajuns la Casa Albă


Cei doi câini ai președintelui Joe Biden au ajuns la Casa Albă

Cei doi câini din rasa ciobănesc german ai președintelui Statelor Unite, Joe Biden, au ajuns și ei la CAsa Albă. Champ și Major sunt acum alături de Joe și Jill Biden în Washington, la cinci zile de la ceremonia de învestire a politicianului democrat.

“Prima familie a dorit să se obișnuiască la Casa Albă câteva zile înainte de a aduce câinii la Washington din Delaware. Champ se bucură deja de locul său de dormit, de lângă șemineu, iar Major adoră să alerge pe pajiștea Casei Albe”, a declarat secretarul de presă al Primei Doamne, Jill Biden.

Astfel, Joe Biden reia tradiția animalelor de companie la Casa Albă, după ce a aceasta a fost întreruptă timp de patru ani, în mandatul lui Donald Trump, care nu avea nici câini, nici pisici.

Ultimele stiri
Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO

Bulgaria: 11 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…

Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…

Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează