Confidenţialitate


Cehia se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimele secole


Cehia se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimele secole

Condiţiile secetoase persistă în Cehia încă din 2015, însă țara central-europeană se confruntă acum cu cea mai gravă secetă din ultimii 500 de ani. Iar sursele de apă din unele localităţi ar putea să se epuizeze, a avertizat ministrul ceh al Mediului.

“Ne confruntăm cu o perioadă de secetă fără precedent, atât cu privire la durată cât şi ca impact”, a declarat ministrul Rihhrd Brabeţ, după ce oamenii de ştiinţă au prezentat o serie de date care arată că Cehia se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimii 500 de ani.

“Râurile mai mici vor seca, ar putea fi zeci, poate sute de comunităţi, care vor fi aprovizionate cu cisternele pentru că sursele lor de apă ar putea seca“, a mai spus oficialul ceh.

În plus, seceta şi temperaturile ridicate au contribuit la răspândirea gândacului de scoarţă, care a provocat anul trecut pagube estimate la 1,7 miliarde de dolari.

Ministerul ceh al Mediului negociază o majorare a investiţiilor cu 140 de milioane de dolari în acest an, pentru măsuri de combatere a secetei, ceea ce ar putea fi benefic pentru culturile de cereale sau rapiţa.


Ultimele stiri
Premierul Luca Niculescu: Locurile de muncă bine plătite, mai ales pentru tineri, sunt o prioritate a Guvernului |…

SUA: Bătălia pentru Congres. Donald Trump: „Sunt cele mai importante alegeri din viața noastră”. Mesaj al fostului președinte…

Ministrul Sănătății extinde controlul la Spitalul de Psihiatrie „Socola” din Iași, suspectând că ar fi fost păcălit în…

România în Direct. Luxul social-democrat. De ce câștigă PSD mereu alegerile?

Proiectul care interzice accesul copiilor sub 15 ani la rețelele sociale, adoptat tacit de Senat | AUDIO

Botoșani: Percheziții la Spitalul Județean. Suspiciuni de furt de medicamente și plăți salariale necuvenite | AUDIO

Ministerul Finanțelor confirmă reducerea deficitului bugetar la 3,81% din PIB după primele nouă luni din 2026 | AUDIO

Atacantul echipei CD Tenerife, Jesus de Miguel, a murit la 30 de ani, după ce a suferit un…

Coduri galbene de precipitaţii şi vânt în Muntenia şi în Dobrogea, până miercuri

Concediu medical plătit pentru afecțiunile asociate menopauzei, în Spania. Măsura se aplică de la 1 decembrie | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează