Confidenţialitate


Cehia preia președinția UE. Criza ucraineană, o prioritate


Cehia preia președinția UE. Criza ucraineană, o prioritate

Cehia preia, de vineri, preşedinţia semestrială a Uniunii Europene.

Praga vrea să pună în centrul mandatului său criza refugiaţilor ucraineni, reconstrucţia țării lor, dar şi securitatea energetică europeană.

Echipa de comisari europeni este așteptată în Cehia pentru a marca momentul.

În majoritate, cehii sunt eurosceptici, dezamăgiți că aderarea la blocul comunitar, în 2004, nu le-ar fi adus prea multe beneficii.

Totodată, unii analişti politici pun sub semnul întrebării capacitatea Cehiei de a se distanţa de Ungaria şi Polonia, cu care întreţine relaţii foarte strânse în cadrul Grupului de la Vişegrad, din care face parte şi Slovacia.

Din cauza încălcărilor frecvente ale regulilor europene, mai cu seamă în ceea ce privește statul de drept, guvernele naționaliste de la Budapesta și Varșovia au fost adesea criticate de Bruxelles.


Ultimele stiri
Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport?  | VIDEO

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO