Confidenţialitate


CEHIA: O nouă stare de urgenţă a intrat în vigoare


CEHIA: O nouă stare de urgenţă a intrat în vigoare

La miezul nopţii de duminică spre luni, în Cehiaa intrat în vigoare o nouă stare de urgenţă la nivel naţional, relatează Agerpres, citând dpa.

Guvernul premierului Andrej Babis a decis să declare starea de urgenţă din cauza “creşterii semnificative” a numărului de infectări cu noul coronavirus.

Executivul poate, în acest context, să restricţioneze libertatea de întrunire a cetăţenilor, iar instanţele vor putea percepe amenzi mai mari pentru încălcarea liniilor directoare privind siguranţa medicală.

Starea de urgenţă a mai fost instituită de la mijlocul lunii martie până la mijlocul lunii mai, însă de data aceasta frontierele Cehiei vor rămâne deschise.

La evenimente şi adunări publice, numărul maxim de participanţi este de 10 în interior şi 20 în aer liber. Evenimentele sportive profesioniste vor avea loc fără spectatori. Companiile, magazinele şi restaurantele nu sunt afectate de aceste noi reglementări.

Un nou record al numărului de contaminări zilnice cu COVID-19 a fost atins vineri, când s-au înregistrat 3.792 de cazuri.

Potrivit Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor, o medie de 303.3 persoane la 100.000 de locuitori a fost infectată în Cehia în ultimele 14 zile. Spania este singura ţară care o depăşeste, cu o medie de 319.3 la suta de mii de locuitori.


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)