Confidenţialitate


Cehia a interzis fumatul în baruri, restaurante şi cafenele


Cehia a interzis fumatul în baruri, restaurante şi cafenele

Cehia a interzis, începând de miercuri, fumatul în baruri, restaurant şi cafenele, punând astfel capăt statutului de unul dintre ultimele refugii pentru fumătorii din Europa, relatează Associated Press.

Cei care încalcă legea riscă amendă de până la 190 de dolari.

Majoritatea cehilor sunt de acord cu interdicţia, dar un grup de parlamentari a contestat-o la Curtea Constituţională.

„Este greu de prezis impactul în prezent”, a declarat Jakub Storek, proprietarul Café Liberal din Praga, care se opune legii. „Dar cred că vor veni clienţi diferiţi aici în viitor”, a adăugat el.

Stepan Ourecky, un client, a spus că va frecventa în continuare cafeneaua, dar va fuma în faţa ei. „Sau poate voi fuma mai puţin”, afirmă studentul de 18 ani.

Interdicţia, care se aplică în zonele închise din baruri şi restaurant, precum şi în locuri publice, ca cinematografe, teatre şi stadioane, a fost aprobată de Parlament după ani de dezbateri aprinse. Legea a fost promulgate de preşedintele Milos Zeman, un fumător înrăit.

Spre deosebire de restul Europei, Cehia a rămas tolerantă până acum – şi depindea de proprietarii restaurantelor să decidă dacă permit sau nu fumatul în localurile lor.

Potrivit datelor UE, 17 state membre au interzis complet fumatul în spaţiile publice. Altele, printre care Austria, Portugalia şi România, interzic fumatul în spaţiile închise din restaurant şi baruri.

Într-o serie de ţări, precum Grecia – care a interzis, oficial, fumatul, dar regulile sunt ignorate inclusive de miniştri – au probleme cu aplicarea legilor.

După Cehia, Slovacia a rămas singura ţară UE unde este încă permis fumatul în baruri.

Ministerul ceh al Sănătăţii a estimat că 18.000 de cehi mor anual din cauza fumatului, iar 2.000 de nefumători mor în urma fumatului pasiv.


Ultimele stiri
Servicii reumatologice la Centrokinetic: când este recomandat consultul și ce simptome merită investigate? (P)

Siegfried Mureşan: Cu aritmetica parlamentară, avem 170 de voturi. Discuții cu minoritățile și parlamentarii neafiliați. Dialogul cu PSD,…

Cum își propun guvernanții să combată analfabetismul funcțional. Ministerul Educației lansează programul „PRIMII”, de care ar urma să…

Ce spune Oanei Țoiu despre întâlnirea dintre ambasadoarea SUA în Grecia și mai mulți politicieni, între care liderul…

Andrea Chiș, propunerea pentru funcția ministru al Justiției, despre programul de guvernare „Propunem o destructurare a piramidei puterii”…

Un desen în cretă roșie, păstrat într-o colecție privată din nordul Italiei, a fost atribuit pictorului Édouard Manet

Italia: Zborurile de pe Aeroportul Catania, suspendate pentru a treia zi la rând, din cauza cenușii vulcanice de…

Procesul lui Călin Georgescu și al lui Horațiu Potra, amânat pentru 12 octombrie. Laura Vicol, avocata unuia dintre…

Parlamentul Ungariei l-a lăsat fără imunitate parlamentară pe premier. Pentru ce este anchetat Péter Magyar | AUDIO

Iași: Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat și a luat imediat foc. Pilotul, transportat la spital…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează