Confidenţialitate


CE: Rezultatele testelor pentru COVID-19 ar trebui date în cel mult 24 de ore


CE: Rezultatele testelor pentru COVID-19 ar trebui date în cel mult 24 de ore

“Testarea tuturor cazurilor din rândul populaţiei cu simptome compatibile cu COVID-19, inclusiv simptome uşoare, trebuie să fie o prioritate. Pentru a realiza acest lucru, populaţia trebuie să aibă acces lesne la testare şi să fie încurajată să se testeze imediat atunci când simptomele compatibile cu COVID-19 apar”, tranmite Comisia Europeană într-un set de recomandări privind o abordare comună la nivelul UE a testării pentru COVID-19.

Recomandările CE coincid în mare parte cu cele ale Centrului european pentru control şi prevenirea bolilor (ECDC). Totuşi, cele două instituţii sunt în dezacord în privinţa focarelor locale, un raport al ECDC recomandând ca ţările să ia în considerare testarea în masă a întregii populaţii în zona afectată.

Comisia a avertizat că acest lucru ar putea fi mult mai costisitor decât introducerea unor măsuri stricte de distanţare socială.

ECDC şi-a exprimat, de asemenea, preocuparea că ar putea să nu existe suficiente resurse disponibile pentru testarea pentru gripă din cauza pandemiei de coronavirus. Totuşi, pacienţii spitalizaţi cu simptome respiratorii şi cei în îngrijire ar trebui testaţi întotdeauna atât pentru COVID-19, cât şi pentru gripă în sezonul gripal.

Parlamentul European (PE), în acord cu Comisia Europeană, cere o abordare unitară europeană. O rezoluţie adoptată joi de PE menţionează că testele pentru coronavirus ar trebuie să fie recunoscute reciproc în toate statele UE şi cere crearea unei capacităţi suficiente de testare.


Ultimele stiri
Moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Mediului a fost dezbătută astăzi de deputați. Diana Buzoianu: „Faceți doar…

Oana Dimofte, despre criza de de personal didactic: „Dacă vrei să deschizi sistemul și să acoperi posturile care…

Maia Sandu: „Kremlinul aruncă cu sute de milioane de euro pentru a cumpăra mii de voturi pe ambele…

Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe acuză Primăria Sectorului 2 că „sifonează bani” prin contracte de catering atribuite direct către…

Starurile de la Hollywood îndeamnă la boicotarea Disney+ după eliminarea emisiunii „Jimmy Kimmel Live” din grila postului ABC…

Columbianul care plănuia sabotaje în România, la instigarea Rusiei, condamnat definitiv la şase ani de închisoare

Italia: Porturile din Genova și Livorno au fost blocate în semn de solidaritate cu Palestina | AUDIO

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu comisarul european pentru Economie: Vom continua să lucrăm la reforme

Președintele UDMR Brașov a fost încătușat de polițiști după ce a provocat un scandal la „Zilele Culturii Maghiare”…

Academia Europa FM, cu Marcel Bartic: Cât de atractivă (mai) este meseria de profesor?



Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.