Confidenţialitate


Ce așteptați de la viitorul prim-ministru?


Ce așteptați de la viitorul prim-ministru?

Consultările președintelui cu partidele politice s-au încheiat și devine din ce în ce mai probabil ca în această după-amiază Klaus Iohannis să ne spună numele viitorului prim-ministru desemnat.

Cum numai PSD a făcut o nominalizare concretă în persoana lui Liviu Voinea, devine din ce în ce mai probabil ca președintele să aleagă doar între acesta și Dacian Cioloș, o preferință mai veche a lui Klaus Iohannis.

Ambii sunt tehnocrați chiar dacă Voinea a fost la un moment dat membru al PSD, dar s-a retras din acest partid, iar ceea ce vom face noi astăzi va fi să discutăm preferința dumneavoastră ascultătorilor Europa FM pentru viitorul șef al Guvernului României.
Vă fac o scurtă prezentare a fiecăruia dintre cei doi.

În prezent viceguvernator BNR, Liviu Voinea a fost ministru al bugetului în Guvernul Ponta până în vara anului 2014. S-a remarcat din acest punct de vedere prin propunerea de majorare a accizelor la carburanți dar și prin introducerea taxei pe infrastructură. Totuși Liviu Voinea a reușit să țină în echilibru bugetul intrând în conflict cu baronii locali ai PSD, ba chiar a fost primul ministru cu un buget pe excedent.

Ceea ce știe mai puțin publicul este exact faptul că Voinea a plecat din guvern în urma unui conflict cu ministrul administrației de la acea vreme, Liviu Dragnea, șeful PSD de astăzi ce îl și propune premier. Ciudată și ironică întorsătura istoriei, nu credeți?

Dacian Cioloș este o figură chiar mai puțin cunoscută decât Liviu Voinea, și el a fost ministru pentru mai puțin de doi ani în 2007 2008, s-a ocupat de portofoliul agriculturii în calitate de tehnocrat în Guvernul Tăriceanu.

A fost apoi trimisul României la Bruxelles unde a îndeplinit un mandat întreg de comisar european pentru agricultură. Puțină lume știe că o bună parte a fondurilor europene pe care țara noastră a reușit să le atragă sunt datorate unui tip de reformă pe care Cioloș a introdus-o la Bruxelles, o reformă ce-a permis exact plata pe suprafață pentru țăranii români, incapabili încă la acea vreme să întocmească proiecte agricole sofisticate.

Ceea ce doresc să facem astăzi la România în direct este o dezbatere și legată de preferințele dumneavoastră față de oricare dintre aceștia doi, dar aș dori să spuneți și ce așteptați de la preferatul dumneavoastră pentru funcția de prim-ministru.

https://soundcloud.com/europafmromania/romania-in-direct-ce-asteptati-de-la-viitorul-prim-ministru-10-noiembrie-2015


Ultimele stiri
Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”

Nicușor Dan anunță blocaj în rezolvarea crizei politice, după discuțiile cu liderii fostei coaliții: „De marţi până azi,…

SUA suspendă temporar sancțiunile impuse Venezuelei pentru a permite operațiunile de salvare după cele două cutremure devastatoare

Ministerul Educației solicită inspectoratelor școlare să asigure apă potabilă, aer condiționat și asistență medicală în centrele de examen…

CM 2026. Norvegia – Franța, meci așteptat de suporterii celor două naționale pe străzile din Boston: norvegienii imită…

Liderii fostei Coaliții sunt față în față cu președintele Nicușor Dan. Partidele vin cu două propuneri de premier:…