Confidenţialitate


CE ar putea impune vize pentru cetățenii din SUA și Canada, pentru că refuză să elimine vizele pentru români


CE ar putea impune vize pentru cetățenii din SUA și Canada, pentru că refuză să elimine vizele pentru români

Comisia Europeană va analiza, într-o reuniune programată marți, dacă le va impune vize de călătorie americanilor și canadienilor, spun surse citate de agenția Reuters.

O astfel de măsură s-ar impune deoarece Statele Unite și Canada refuză în continuare să ridice vizele pentru români și bulgari.

Locuitorii României și Bulgariei, țări care au aderat la Uniunea Europeană încă din 2007, au în continuare nevoie de vize pentru a fi primiți în Statele Unite și Canada.

Autoritățile americane cer vize și în cazul croaților, polonezilor și al ciprioților, care fac de asemenea parte din țări membre UE. Iar oficialii de la Bruxelles contestă astfel de măsuri.

În aceste condiții, există riscul ca Uniunea Europeană să adopte un regim de vize pentru cele 2 state, spun surse europene citate de Reuters. O astfel de decizie ar putea stârni noi tensiuni în negocierea tratatului de liber schimb cu Washingtonul, menționează jurnaliștii Reuters. În urmă cu câteva luni, ambasadorul american la București Hans Klemm a spus că sunt șanse slabe ca anul acesta românii să călătorească fără vize în Statele Unite ale Americii.


Ultimele stiri
PSD exclude o colaborare politică cu AUR, susține Sorin Grindeanu. Partidul de extremă dreapta respinge la rândul său…

Bulgaria ridică o parte din sancțiunile asupra Rusiei pentru a face rost de componentele necesare centralei nucleare Kozlodui…

A fost publicată lista oficială a celor 23 de jucători care fac parte din lotul României pentru meciul…

Israelul i-a scos temporar de pe lista țintelor sale pe ministrul iranian de externe și pe președintele Parlamentului…

Meta și Google, găsite vinovate în procesul privind dependența tinerilor de rețelele sociale | AUDIO

Biletele de avion s-au scumpit de până la cinci ori în ultima lună din cauza creșterii prețului combustibilului…

Nu este o problemă în privința stocurilor de medicamente, dă asigurări ministrul Sănătății: „Cer apel la calm din…

Atenție la medicamentele vândute online: jumătate dintre acestea sunt false și pot afecta sănătatea, avertizează Organizația de Sterilizare…

Concedieri de amploare la Primăria Capitalei. Administrația Cimitirelor se unește cu departamentul Lacuri-Parcuri, anunță primarul Ciprian Ciucu |…

Galați: Jaf la Primăria din comuna Ivești. Hoții au tăiat cabluri, au distrus sistemul de supraveghere și au…