Confidenţialitate


Căței surprinși în cele mai haioase ipostaze – GALERIE FOTO


Căței surprinși în cele mai haioase ipostaze – GALERIE FOTO

Christian Vieler din orașul Waltrop, Germania, surprinde cățeii în tot felul de ipostaze amuzante, chiar în momentul în care li se aruncă mâncare.

Fotograful captează grimasele animalelor care exprimă tot felul de sentimente, de la entuziasm la tristețe sau chiar confuzie.

Cu fiecare click al aparatului de fotografiat, Christian Vieler  încearcă să imortalizeze acel moment unic, în care câinele arată pe cât se poate de amuzant sau simpatic.

Vieler, în vârstă de 45 de ani, este un jurnalist, pasionat de fotografie începând din anul 2012, odată cu achiziționarea unui nou aparat. Acum, de când stăpânește tehnica fotografierii câinilor, primește tot mai multe cereri de ședințe foto și cu alte animale.

Foto: boredpanda.com


Ultimele stiri
Directorul Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, renunță la funcție. Acesta conducea compania din 2017

Succes răsunător pentru „Fjord” în Franța. Filmul lui Cristian Mungiu, lider la încasări în primul weekend de la…

Directorul CIA, John Ratcliffe, a făcut o vizită la Moscova. SUA ar fi cerut Ucrainei să suspende atacurile…

Aproape unul din trei copii a primit online imagini sau mesaje cu conținut sexual explicit | AUDIO

Confuzie în rândul aleșilor locali înainte de aplicarea noilor prevederi din Legea incompatibilității: trebuie sau nu să aleagă…

Prima reacție a Comisiei Europene după ce PPE și Renew au solicitat blocarea fondurilor din PNRR pentru România…

Prețul petrolului a scăzut cu peste 3% astăzi, în timp ce SUA anunță sancțiuni financiare fără precedent pentru…

STB a depus o nouă solicitare pentru deschiderea procedurii de insolvență. Ciprian Ciucu: „Sper că de data aceasta…

Sprijin financiar pentru crescătorii de porci și bovine, de la 1 septembrie. Măsura urmărește stimularea producției interne |…

A murit miliardarul german Klaus-Michael Kühne, principalul acționar al Lufthansa | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează