Premierul desemnat, Adrian Veştea, şi-a anunţat joi intenţia de a candida pentru funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Acesta…
PNL anunță că va ataca în termenul legal decizia Tribunalului Ilfov prin care au fost suspendate două hotărâri ale Biroului…
PSD solicită conducerii PNL să aplice în cazul prim-vicepreședintelui liberal Ciprian Ciucu aceleași principii de integritate pe care, susțin social-democrații,…
Președintele Nicușor Dan a făcut declarații înaintea reuniunii Consiliului European. Șeful statului a anunțat că subiectul dronelor care au ajuns…
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost plasat joi sub control judiciar de procurorii DNA, într-un dosar în care…
Premierul desemnat Adrian Veștea a transmis joi, 18 iunie, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, că va continua…
Ministerul Apărării recrutează soldați și gradați profesioniști. Sunt disponibile peste 6.700 de posturi în unități militare din toată țara, iar…
Drone ucrainene au lovit o rafinărie din Moscova pentru a doua oară în această săptămână. Un martor a declarat agenției…
Criză de bere în Boston. Fanii naționalei Scoției golesc stocurile barurilor din oraș, acestea fiind nevoite să se reaprovizioneze de…
Un grav incident feroviar, care se putea solda cu urmări deosebit de grave, inclusiv cu deraierea unui tren, s-a petrecut…
Guvernul a aprobat memorandumul pentru proiectul Porțile de Fier 3, o hidrocentrală româno-sârbă estimată la peste 2,6 miliarde de euro…