Confidenţialitate


Câștigă volumul ”Ana. Portretul Reginei”


Regina Ana a României a împlinit, miercuri, 90 de ani, iar momentul a fost marcat în București, la Biblioteca Centrală Universitară cu o ceremonie la care au participat principesa Margareta și princepele Radu.

Cu această ocazie a fost re-lansat volumul ‘Ana. Portretul Reginei’, realizat de principele Radu și publicat la Editura ‘Curtea Veche’.

Puteți câștiga volumul ‘Ana. Portretul Reginei’, sâmbătă, în emisiunea ‘O dimineață de milioane’.

Gazdă va fi, ca de obicei, Ana Maria Tatu.


Ultimele stiri
SUA au finanțat peste 120 de laboratoare biologice în peste 30 de țări, inclusiv în Ucraina, transmite Tulsi…

Ziua Regelui în Regatul Unit | Regele Charles și Regina Camilla au condus parada, într-o trăsură regală, achiziționată…

Stadiul Autostrăzii Pitești-Sibiu | Al treilea tunel din secțiunea Boița-Cornetu a intrat în lucru

158 de locuitori din comuna Izvoarele, județul Prahova, au rămas izolați după ce un pod a fost luat…

Compensațiile pentru întârzierile zborurilor nu vor fi scăzute, anunță Uniunea Europeană

Pavimentul Sălii Cavalerilor de la Castelul Corvinilor din Hunedoara a fost completat restaurat

Țările UE au covenit să deblocheze negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova

Putin, despre atacurile ucrainene asupra Rusiei: „Ne provoacă unele pagube, dar ne revenim rapid” | AUDIO

Plata pentru podul Giurgiu–Ruse va putea fi achitată online din 15 iunie | AUDIO

Mureș: Locuitorii din comuna Sânger sunt chemați la urne să decidă dacă primarul rămâne în funcție | AUDIO