Confidenţialitate

Câștigă o invitație dublă la Salonul Calului! Startul pentru a doua etapă se dă la Equestria pe 5 iunie

Clubul de echitație Equestria organizează, ȋn perioada 5 – 7 iunie, etapa a doua a celui mai mare eveniment ecvestru al anului, Circuitul Salonul Calului. În cele trei zile de competiție, iubitorii de cai şi echitație se vor bucura de un program bogat, cu 15 probe de sărituri peste obstacole, dedicate adulților, copiilor, profesioniştilor şi amatorilor. Află mai jos cum poți câștiga o invitație dublă la eveniment!

„Ajuns la cea de-a patra ediție, Circuitul Salonul Calului s-a bucurat de un real succes la prima etapă, desfăşurată ȋn luna aprilie. Pe lângă numărul record de 185 de cai şi 120 de călăreți participanți, am avut peste 1,000 de susținători, iar la cea de-a doua etapă ne aşteptăm ca numărul lor să crească. Ȋn ceea ce priveşte numărul celor ȋnscrişi ȋn concurs pentru această etapă, până ȋn prezent sunt 150 de cai şi 75 de călăreți ȋnscrişi”, a declarat Ozana Moraru, Proprietar Baza Hipică Equestria şi Preşedintele Clubului Equestria.

Startul pentru etapa a II-a se dă vineri, 5 iunie, când vor intra ȋn competiție cai şi călăreți ce participă la probe de niveluri diferite de dificultate: probe cu baraj, probe la cronometru, probă de alergare peste obstacole şi chiar probă de forță. Probele ȋncep de la nivelul E, cu dificultate scăzută şi ajung la nivel B, cele mai dificile din competiție, cu obstacole de 1.30 m. Printre cele mai spectaculoase probe de la etapa a II-a se regăseşte „Proba de forță”, unde sportivii se vor confrunta cu cel mai ȋnalt obstacol din concurs, Zidul, dar şi proba „Equestria Masters”, de nivel C, la care concurenții au dreptul să ceară ȋnălțarea unui obstacol, pentru a face mai dificilă munca celui care urmează.

Cea de-a doua etapă a Circuitului Salonul Calului se ȋncheie duminică, 7 iunie, cu Trofeul Jockey Club, o probă de nivel B, cu baraj la cronometru. Alteța Sa Regală Principele Nicolae va ȋnmâna trofeul câştigătorului, ȋn cadrul unei ceremonii călare.

Și ȋn acest an, cel care aşază parcursurile ȋn cele 15 probe de sărituri peste obstacole, este Gilbert Remy – Șef de pistă internațional gradul III, din Luxemburg. Valoarea totală a premiilor pentru etapa a doua a Circuitului Salonul Calului se ridică la 36.300 lei.

În cadrul etapei a doua, vizitatorii clubului pot admira expoziția de tablouri dedicată pasionaților de echitație, semnată de Alina Manole.

Evenimentul Salonul Calului a primit în 2014 titlul Înaltului Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Nicolae al României.

Clubul Equestria a fost înfiinţat în anul 2010 de către Dr. Ozana şi Cristian Moraru. Este situat în zona Snagov, sat Tâncăbeşti pe o suprafaţă de 2,5 hectare din care 1 hectar îl reprezintă construcţia clubului la sol. Equestria dispune de terenuri de concurs și manej, padocuri, 86 de boxe pentru cai, manejuri acoperite, tribune pentru 500 de spectatori şi deţine 65 cai (28 proprii şi 37 în pensiune) din cele mai frumoase rase. Clubul permite plimbări în aer liber în împrejurimi și organizează permanent lecții de echitație pentru copii și amatori. Dotările sunt completate de un hotel și un restaurant cu o capacitate de 50-60 de persoane, precum și o terasă exterioară. Equestria organizează competiții regulate de echitație pentru profesioniști, dar și pentru copii și amatori. Manifestările deja tradiționale includ Cupa Equestria, Marele Premiu al Municipiului București, Salonul Calului, concursurile de casă Equestria sau, începând cu 2013, Concursul internaţional de sărituri peste obstacole FEI – Longines Grand Prix.

Mai multe informaţii despre accesul la eveniment sunt disponibile la adresa: www.salonul-calului.ro sau www.equestria.ro.

Equestria oferă 2 invitații duble la a doua etapă a Circuitului Salonului Calului. Poți fi unul dintre cei doi câștigători dacă ai cont Club VIP Europa FM și te înscrii la concurs cu un singur click pe butonul de mai jos! Câștigătorii vor fi anunțați – individual și în acest articol – în seara zilei de joi, 4 iunie. Invitațiile includ accesul și asistarea la toate probele zilei, vizitarea bazei hipice, cu acces la boxele cailor, acces la facilitățile clubului – restaurant, magazin de echitație, manej de pregătire și încălzire a cailor.

UPDATE: Câștigătorii celor 2 invitații duble la a doua etapă Salonul Calului Equestria sunt: Marin Cristian și Pap Robert.

[butonconcurs optiune=”SalonulCalului”]Vreau o invitație dublă![/butonconcurs]