Câștigă ”Festinul ciorilor”, cartea a IV-a din ”Cântec de gheață și foc”

Europa FM și Editura Nemira continuă concursul care te ajută să completezi seria de cărți din Cântec de gheață și foc, saga ce a dat naștere celui mai popular și urmărit serial HBO, Urzeala Tronurilor. Ai șansa să câștigi prin tragere la sorți câte 1 volum din cunoscuta serie scrisă de George R.R. Martin. E simplu: Trebuie doar să te înscrii la concurs printr-un click pe butonul de mai jos!

În săptămâna 1-8 iulie poți câștiga al patrulea volum din Cântec de gheață și foc, de la Editura Nemira: Festinul ciorilor. Câștigătorul va fi anunțat pe 8 iulie.

După lupte grele și trădări fatale, cele șapte puteri care își disputau Westeros s-au nimicit una pe alta și au ajuns la un pact îndoielnic. Sau așa ar părea… Odată cu moartea monstruosului rege Joffrey, regenta Cersei conduce din Debarcaderul Regelui. Înfrângerea lui Robb Stark îi descurajează pe rebelii din Nord și familia lui se împrăștie ca semintele pe un pământ neroditor în tot regatul. Nu mai există decât puține pretenții legitime la Tronul de Fier, iar acestea sunt în mâinile celor fie prea slabi să le obțină, fie aflați pe meleaguri îndepărtate. Războiul care altădată fierbea în tot ținutul se stinge acum.

Dar, ca după fiecare conflict, nu trece mult și supraviețuitorii, renegații și hienele se adună și rod oasele învinșilor chiar înainte ca moartea să îi cheme la ea. În cele șapte Regate, ciorile încep să se strângă la un banchet de cenuță, se leagă planuri îndrăznețe și se nasc noi alianțe.

Festinul ciorilor continuă o poveste pasionantă, cu urzeli greu de deslușit și crunte vărsări de sânge. La vremuri grele, dupî un razboi de proporții inimaginabile, setea de putere supremă, obținută cu orice preț, declanșează lupte îngrozitoare, din care numai ciorile pot ieși învingătoare.

Câștigătorul cărții a IV-a din ”Cântec de gheață și foc” este Pavel Sorin.

[butonconcurs optiune=”GOT4″]Vreau cartea a IV-a din Cântec de gheață și foc![/butonconcurs]