Confidenţialitate

Caravana Metropolis – filme de Oscar în aer liber

Caravana Metropolis – Cinema în Aer Liber, poveste care a adunat peste 300.000 de spectatori în cei cinci ani de când colindă țara, pleacă din nou la drum, pe 27 iunie, iar primele orașe unde ajunge sunt Arad, Brașov și Sibiu.

Caravana va poposi între 27 iunie și 2 iulie la Arad, în Parcul Mihai Eminescu, între 4 și 9 iulie la Brașov, în Piața Sfatului și între 18 și 23 iulie la Sibiu. În fiecare dintre orașe, de marți până duminică, vor putea fi urmărite câte șase filme noi premiate la Cannes, Globurile de Aur, nominalizate sau laureate ale premiului Oscar. Proiecțiile vor începe de la 21:30, iar intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Programul festivalului include unele dintre cele mai bune filme ale anului, care au înregistrat succes atât din partea criticilor, cât și din partea publicului. Acestea vor putea fi urmărite în condițiile unei săli de cinema moderne, la standarde de calitate europene, pe un ecran gonflabil de 120 m² și singurul proiector digital mobil din țară, de 18.300 lumeni.

O parte dintre filmele din selecţia oficială, drame, thrillere, comedii și documentare pentru toate gusturile şi vârstele, care vor putea fi văzute în prima parte a Caravanei Metropolis, sunt:

ARRIVAL, în regia lui Denis Villeneuve, cu un premiu și 7 nominalizări la Oscar și un premiu și 8 nominalizări la premiile BAFTA. Sinopsis: Nave spațiale misterioase sunt răspândite pe toate continentele. Dar de ce au venit? Ce intenții au? Iată ce are de elucidat Louise Banks (Amy Adams), expert în lingvistică, solicitată de autorități ca să descifreze limbajul “intrușilor”. Va reuși oare Louise să traducă la timp limbajul invadatorilor extratereștri sau va “traduce” soarta umanității?

UN BĂRBAT NUMIT OVE/ A man called Ove (Suedia), regizat de Hannes Holm, a fost nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun film străin și a câștigat Premiul Comedia europeană a anului la European Film Awards 2016. Sinopsis: Ove, un bărbat de 59 de ani, este țâfnosul cartierului, care cu mai mulți ani în urmă a fost demis din funcția de președinte al asociației de locatari, dar el continuă să vegheze cartierul cu o mână de fier. Atunci când gravida Parvaneh și familia ei se mută în casa de vis-a-vis și accidental dărâmă cutia poștală a lui Ove, începe o prietenie neașteptată. O comedie-dramă despre prietenie, iubire și importanța de a te înconjura de lucruri adecvate.

THE SALESMAN, în regia lui Asghar Farhadi a câștigat Premiul Oscar pentru Cel mai bun film străin în 2017, Premiile pentru Cel mai bun scenariu și Cel mai bun actor la Cannes 2016. Sinopsis: Forțați să își schimbe locuința din cauza construcțiilor care au loc în clădirea învecinată, Emad și Rana se mută într-un apartament în centrul Teheranului. Un incident care are legătură cu fostul chiriaş va schimba dramatic viața tânărului cuplu.

MOONLIGHT, câștigătorul premiului Oscar pentru Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu adaptat, Cel mai bun actor într-un rol secundar și al Globului de Aur pentru Cel mai bun film urmărește un tânăr american de culoare, din copilărie și până la maturitate, în timp ce se străduiește să-și găsească sensul în lume.

VIAȚA MEA DE DOVLECEL, în regia lui Claude Barras, a fost nominalizat la Oscar în 2017 pentru Cel mai bun lungmetraj de animație și este câștigător al premiului pentru Cel mai bun film de animație la European Film Awards. Sinopsis: După dispariția mamei lui, Dovlecel se împrietenește cu Raymond, ofițerul de poliție care îl va însoți către noua lui viața la casa de copii. Eroului nostru îi va fi greu la început să își găsească locul în acest mediu nou și, adesea, ostil. Dar cu ajutorul lui Raymond și a noilor prieteni, Dovlecel va învăța să aibă încredere în ceilalți și chiar va realize ce înseamnă dragostea.

Spectatorii mai pot viziona filmele HELL OR HIGH WATER, în regia lui David Mackenzie cu 4 nominalizări la Oscar, 3 nominalizări la Globurile de Aur, în competiția Un certain regard la Cannes 2016, SING STREET regizat de John Carney, EU, DANIEL BLAKE, în regia lui Ken Loach,  premiat cu Palme d’Or la Cannes 2016, Premiul BAFTA pentru Outstanding British Film of the Year și premiul Cesar pentru Cel mai bun film străin, DOAR SFÂRȘITUL LUMII, regizat de Xavier Dolan și distins cu Marele premiu al Juriului și Premiul juriului ecumenic la Cannes 2016, JULIETA, în regia lui Pedro Almodovar, în competiție la Cannes și European Film Awards în 2016 și nominalizat la premiul BAFTA pentru Cel mai bun film străin, PERFECT STRANGERS de Paolo Genovese, distins cu Premiul Juriului la Tribeca Film Festival și TONI EDRMANN, nominalizat în 2017 la premiile Oscar, Globul de Aur și BAFTA și câștigător al celui mai bun film străin la BAFTA.

Detalii despre filme și program găsiți pe site-ul cinemainaerliber.ro