Confidenţialitate


Caravana Metropolis #8 revine cu cele mai bune filme europene


Caravana Metropolis #8 revine cu cele mai bune filme europene

Cinematograful călător Caravana Metropolis se întoarce pentru cel de-al VIII-lea sezon, pentru a aduce pe marele ecran, în fața publicului larg, unele dintre cele mai bune filme europene noi. Primele orașe confirmate sunt Sibiu (25 – 30 iunie, Piața Mică), București (2 – 7 iulie, Insula Artelor din Parcul Titan) și Arad (9 – 14 iulie, Parcul Mihai Eminescu). În fiecare dintre aceste orașe vor rula câte șase filme în șase zile, de la ora 21:30. Intrarea la toate proiecțiile este liberă.

Filmele franceze care pot fi urmărite în selecția oficială sunt documentarul CHIPURI, LOCURI (R. Agnes Varda), nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun documentar, comediile EDMOND/ Cyrano mon amour (R. Alexis Michalik), ÎN LIBERTATE (Pierre Salvadori) și FAMILIA MEA NEBUNĂ/ La Ch’tite famille (R. Dany Boon). De asemenea, înaintea tuturor lungmetrajelor va rula câte un scurtmetraj francez din cele șase aflate în selecție. Acestea sunt NEGATIVE SPACE (R. Max Porter, Ru Kuwahata), nominalizat la Oscar, premiat la Sapporo și la alte 11 festivaluri internaționale de film, HYBRIDS (R. Florian Brauch), nominalizat la Oscar pentru Cea mai bună animație, MAKE IT SOUL (R. Jean-Charles Mbotti Malolo), aflat în competiție la Clermont-Ferrand în 2019, HURLEVENT (R. Frederic Doazan), DEUX DOLLARS (R. Emmanuel Tenenbaum) și scurtmetrajul pentru copii KAAL (R. Charlie Aufroy).

Printre celelalte lungmetraje din selecția Caravanei, se numără RĂZBOIUL RECE (R. Pawel Pawlikowski), câștigător al Premiului pentru Cel mai bun regizor la Cannes, nominalizat la 3 premii Oscar și 4 premii BAFTA, TRANZIT (R. Christian Petzold), în competiție la Berlinale în 2018 și câștigător a numeroase premii, TOATĂ LUMEA ȘTIE (R. Asghar Farhadi), cu Javier Bardem și Penelope Cruz în rolurile principale, aflat în competiție la Cannes 2018 și CAISĂ (R. Alexandru Mavrodineanu), documentar premiat la Gopo și Astra.

În selecția de la Sibiu, anul acesta Regiune Gastronomică Europeană, programul include trei proiecții speciale ale unor filme mai vechi – VOLVER (R. Pedro Almodovar), SOUL KITCHEN (R. Fatih Akin) și WILLY WONKA ȘI FABRICA DE CIOCOLATĂ (R. Mel Stuart)

La Sibiu, pe lângă proiecțiile de filme, va mai avea loc un eveniment dedicat copiilor și părinților, într-un spațiu alternativ. Este vorba despre o sesiune de Cine-dance link experience, însoțită de două ateliere. În cadrul evenimentului găzduit de fondatoarele asociației franceze L’infraviolet, Celine Ravenel și Milena Gilabert, vor fi proiectate câteva scurtmetraje pentru familie, urmate de realizarea unor coregrafii poetice și colorate, pe tema prieteniei și apropierii umane.

Caravana Metropolis este organizată anul acesta în cadrul Sezonului România-Franța 2019 și este cel mai mare cinematograf itinerant din România, membru al rețelei Europa Cinemas, cu un public de peste 400.000 de persoane la cele 7 ediții de până acum.

Utilizând echipamente performante, un proiector digital mobil de 18.300 de lumeni și un ecran gonflabil de 120 m², Caravana oferă o calitate a proiecției întâlnită în marile săli de cinema ale lumii. Evenimentul și-a propus încă de la început să apropie publicul larg de filmul european și de filmul de autor, în general. În condițiile în care cinematografele în aer liber și grădinile de vară au dispărut după 1989, numărul cinematografelor a scăzut iar filmele europene rezistă doar o perioadă scurtă de timp în cinematografele clasice, concurând cu marile producții de la Hollywood, Caravana Metropolis își propune să reobișnuiască publicul din România cu cinema-ul de calitate.


Ultimele stiri
Cătălin Drulă, despre relația USR cu Nicușor Dan: „Nu vedem lucrurile la fel”. „N-am văzut la fel care…

O delegație a Ucrainei va merge în următoarele două zile în SUA pentru discuții. Zelenski: „Sper că vor…

Negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu: „Sunt optimist după această primă zi de dialog cu cei de la…

Directorul Poliției Locale Constanța, trimis în judecată de DNA. Ar fi scos din circuit 60 de amenzi de…

Un nou punct de trecere a frontierei România-Ucraina a fost deschis la Sighetu Marmației

O alertă alimentară nu se verifică pe Facebook. Cum afli dacă produsul pe care l-ai cumpărat este cel…

Ce au decis liberalii după discuția cu premierul desemnat. Ilie Bolojan: PNL va intra în opoziție dacă PSD…

„Semaforul” furnizorilor de energie și gaze: ANRE introduce un sistem cu șase culori pentru reclamațiile clienților | AUDIO

Constanța: Control judiciar timp de 60 de zile pentru femeia care ar fi făcut ilegal sute de intervenții chirurgicale…

Rareș Bogdan, după audierea la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos: „Din funcția de vicepreședinte al PNL am…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează