Confidenţialitate


Camera Deputaților dezbate moţiunea simplă pe Justiţie | Ministrul Marinescu este invitat şi la “Ora Guvernului”


Camera Deputaților dezbate moţiunea simplă pe Justiţie | Ministrul Marinescu este invitat şi la “Ora Guvernului”

Sursa foto: Inquam Photos

Moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei depusă de AUR va fi prezentată luni, urmând ca în aceeaşi zi să aibă loc votul final, a decis Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

În programul aprobat se arată că şedinţa va începe la 15.00 cu prezentarea moţiunii, urmată de dezbateri şi vot. Guvernului i se rezervă 40 de minute, pe care le poate utiliza la începutul şi la încheierea dezbaterilor, iar grupurilor parlamentare li se alocă timpul maxim corespunzător numărului membrilor fiecăruia, luându-se în calcul câte 5 secunde pentru fiecare deputat.

Potrivit moţiunii depuse la Biroul permanent, Ministerul Justiţiei are obligaţia constituţională şi politică de a asigura o bună funcţionare a Justiţiei, de a garanta drepturile şi libertăţile fundamentale şi de a respecta legalitatea în activitatea instanţelor şi a celorlalte autorităţi din sistemul judiciar, iar Radu Marinescu a manifestat, pe parcursul exercitării mandatului, “o lipsă evidentă de iniţiativă şi reacţie”, notează Agerpres.

Tot luni, de la ora 16.00, ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, este chemat de către parlamentarii USR la dezbaterea “Ora Guvernului”, pentru unele “teme de interes major pentru viaţa politică, economică şi socială”.

Acestea se referă, între altele, la “oligarhizarea sistemului judiciar”, respectiv “concentrarea deciziei în mâinile unor grupuri de influenţă, reţeaua de influenţă şi de putere care acţionează ilegitim în justiţie, lipsa transparenţei proceselor de numire şi promovare, precum şi efectele asupra independenţei reale a magistraţilor, corupţia şi ineficienţa din sistemul judiciar – analiza disfuncţionalităţiłor structurale, a vulnerabilităţilor instituţionale şi a măsurilor urgente necesare pentru creşterea integrităţii şi eficienţei actului de justiţie”, precum şi la răspunderea magistraţilor.

Alte teme invocate de USR sunt: meritocraţia în promovarea magistraţilor în carieră, eficienţa sistemului de repartizare aleatorie a dosarelor, modul defectuos în care sunt accesate fondurile europene din PNRR, precum şi “necesitatea corectării pachetului legilor justiţiei” – identifícarea articolelor problematice, efectele negative înregistrate de la intrarea lor în vigoare, precum şi perspectiva Guvernului asupra iniţierii unor modificări legislative conforme cu recomandările Comisiei Europene, ale Comisiei de la Veneţia şi ale organismelor internaţionałe relevante”.


Ultimele stiri
Constanța: Incendiu într-un bloc din Năvodari. Un om a fost găsit decedat | AUDIO

Proiectul de OUG care stabilește excepţiile de la măsura privind neplata primei zile de concediu medical, pus în…

Scădere a traficului de mărfuri în Portul Constanța, comparativ cu anii anteriori. Operatorul portuar Alexandru Arcaș numește printre…

Statele Unite acuză China că a făcut teste nucleare secrete și că ar vrea să fie inclusă într-un…

Gorj: Revoltă la Motru, după ce oamenii au rămas fără căldură. Societatea furnizoare nu mai are bani pentru…

Aeroportul Internațional din Suceava va avea un nou terminal. Investiția va trece de 30 de milioane de euro …

Salvați Copiii atrage atenția asupra numărului în creștere de nou-născuți care mor: „Nu avem suficiente investiții” în maternități.…

Șeful Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu: „Domnul Lucescu se va deplasa în afara țării pentru un al…

Lia Savonea acuză „presiuni indirecte”, după scrisoarea trimisă CCR de premier: „Avertizarea explicită privind pierderea unor fonduri europene…

Apropiați ai lui Robert Negoiță l-au avertizat în chestiunea asfaltărilor ilegale că depășește o limită: „Nimeni nu e…