Confidenţialitate


Camelia Potec se antrenează într-un bazin de peste 260 de milioane de lire sterline


Aquatic Center, unde se antreneză Camelia Potec, a fost proiectat în 2004, înainte ca Londra să fie desemnată drept gazda Olimpiadei din 2012, de arhitectul Zaha Hadid, câştigător al Premiului Pritzke. Costul construcţiei s-a ridicat la suma de 269 milioane de lire sterline.

Potec va înota pentru aur la 400 şi 800 de metri, dar până la medalie e drum lung. O recunoaşte chiar ea, într-un scurt interviu acordat postului public: ‘Primul pas, şi cel mai greu, după părerea mea, este să ajung în finală. Eu sper să fiu la un randament maxim exact atunci când trebuie’, a declarat Camelia Potec.

Sportiva româncă e susţinută inclusiv online de către fanii de pe reţele de socializare: ‘Am primit foarte multe încurajări, atât prin e-mail cât şi pe Facebook’.

După ce va încheia concursul de nataţie, Camelia va merge direct la Wimbledon, unde îi va ţine pumnii colegei sale de cameră, Sorana Cârstea: ‘Cu siguranţă că voi fi acolo, în tribune, să o încurajez’, a mai spus campioana.

Duminică, de la ora 14:00, Camelia Potrec va intra în proba 400 m liber.


Ultimele stiri
Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO