Confidenţialitate


Călin Popescu Tăriceanu, achitat în dosarul „Ferma Băneasa”


Călin Popescu Tăriceanu, achitat în dosarul „Ferma Băneasa”

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost achitat de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul „Ferma Băneasa”. Decizia nu este definitivă. Liderul ALDE a fost trimis în judecată în 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, însă instanța a decis că faptele descrise de procurorii DNA s-ar încadra cel mult la mărturie mincinoasă. În final, instanța a hotărât achitarea.

În acest dosar, DNA a cerut o pedeapsă de trei de închisoare cu executare. Ancheta privește retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa. Potrivit rechizitoriului, acuzația la adresa lui Călin Popescu Tăriceanu a fost aceea că ar fi făcut, sub jurământ, „pe 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosar”.

Ancheta îi implica, între alții, pe consultantul politic Dan Andronic și pe miliardarul israelian Beny Steinmetz.

 


Ultimele stiri
Doi angajați ai unei fabrici din Medgidia, răniți în urma unei explozii

Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitudini de peste 2.000 de…

Sibiu: Bărbat reţinut după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu…

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începe duminică

Două drone aeriene – doborâte de piloţii militari români deasupra Mării Negre | AUDIO

Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează