Confidenţialitate


CALIFORNIA: Creşte bilanţul masivului incendiu forestier


CALIFORNIA: Creşte bilanţul masivului incendiu forestier

Bilanţul deceselor provocate de incendiul denumit “Camp Fire”, cel mai distrugător din istoria statului american California, a ajuns la 23.

Sâmbătă, în oraşul Paradise, au fost găsite 14 cadavre carbonizate, relatează Agerpres, citând Reuters.

Alte 35 de persoane sunt în continuare date dispărute.

Până acum, Camp Fire a distrus peste 6700 de locuinţe şi sedii de firme, mai mult decât orice alt incendiu înregistrat în statul american de pe coasta Pacificului. Suprafaţa arsă a depăşit 40.000 de hectare. Ca număr de morţi, incendiul se află pe locul al treilea în istoria Californiei, după Griffith Park Fire din 1933 şi Tunnel Fire din 1991. Toţi cei 26.000 de locuitori din Paradise au primit ordine de evacuare.

La 800 de kilometri sud de Camp Fire, un alt incendiu – Woolsey – a crescut la dimensiuni duble în mai puţin de 24 de ore, extinzându-se pe dealurile de lângă Malibu, oraşul de lux unde au reşedinţe multe vedete din SUA. Printre cei care au fost nevoiţi să părăsească localitatea sunt şi cântăreaţa Lady Gaga şi vedeta mediilor sociale Kim Kardashian, care a anunţat pe Twitter că flăcările au afectat locuinţa ei şi a soţului său, rapperul Kanye West. Cei 13.000 de locuitori din Malibu au primit ordine de evacuare. Sâmbătă, în oraş au fost găsiţi doi morţi, dar biroul şerifului din comitatul Los Angeles nu a putut preciza dacă incendiul Woolsey a fost cauza deceselor.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a afirmat sâmbătă, într-un mesaj pe Twitter, că nu există alt motiv pentru incendiile de vegetaţie sălbatică din California în afara managementului defectuos al pădurilor de către autorităţile statului.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul pe 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO