Confidenţialitate


Căldura sufocantă din Europa ar putea schimba planurile de vacanță ale turiștilor


Căldura sufocantă din Europa ar putea schimba planurile de vacanță ale turiștilor

Vara toridă din Europa ar putea trimite turiştii spre locuri mai răcoroase, estimează experţii şi organismele din industria turismului, transmite Reuters. Creşterea temperaturilor în timpul verii ar putea determina pe termen lung schimbarea obiceiurilor turiştilor. Deja,  din ce în ce mai mulţi călători aleg destinaţii mai răcoroase sau îşi iau vacanţă primăvara sau toamna, pentru a evita căldura extremă.

Datele publicate de Comisia europeană a turismului (CET) arată că numărul oamenilor care vor să călătorească în perioada iunie-noiembrie în regiunea Mării Mediterane a scăzut deja cu 10% comparativ cu anul trecut, când canicula a dus la secetă şi incendii forestiere.

Se observă creşterea interesului pentru destinaţii cum ar fi Cehia, Danemarca, Irlanda şi Bulgaria. “Anticipăm că în viitor condiţiile meteo imprevizibile vor avea un impact mai mare asupra alegerilor făcute de turiști”, susține șeful Comisiei europeane a turismului.

În raportul organizaţiei se arată că 7,6% dintre călători văd acum fenomenele meteo extreme ca pe un motiv semnificativ de îngrijorare pentru călătoriile din perioada iunie-noiembrie.

Cererea pentru vacanțe a crescut din nou în această vară, după restricţiile din timpul pandemiei de covid, iar companiile de turism spun că încă nu s-au înregistrat multe anulări din cauza căldurii.  Dar echilibrul s-ar putea schimba din cauza valurilor de caniculă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Meteorologii estimează că în următoarea săptămână temperaturile ar putea depăşi actualul record din Europa, de 48,8 grade Celsius, înregistrat în Sicilia în august 2021, sporind temerile că se vor repeta decesele provocate de căldură de anul trecut.

Sursa foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…