Confidenţialitate


BULGARIA: Restricţii de circulaţie pentru vehiculele grele în zona tunelului Vitiniya


BULGARIA: Restricţii de circulaţie pentru vehiculele grele în zona tunelului Vitiniya

Ministerul Afacerilor Externe anunţă cetăţenii români care călătoresc sau tranzitează teritoriul Republicii Bulgaria că, în perioada 16 iunie – 11 august, autorităţile de poliţie rutieră bulgare vor aplica măsuri administrative întărite în cazul unor contravenţii săvârşite de conducătorii automarfarelor care se deplasează prin zona tunelului Vitiniya.

Măsurile se aplică în cazul unor contravenţii săvârşite de conducătorii automarfarelor care se deplasează prin zona tunelului Vitiniya – situat pe autostrada HEMUS (A2), km30, pe segmentul de drum care leagă localităţile Varna şi Ruse de capitala Sofia – unde este aplicat un regim de restricţii temporare de circulaţie pentru autocamioanele cu greutate mai mare de 12 tone.

Conducătorii auto care nu respectă indicatorul temporar ‘interzisă circulaţia mijloacelor de transport cu masa totală mai mare de 12 tone’ şi intră în spaţiul reglementat de acesta fac obiectul următoarelor sancţiuni: reţinerea permiselor de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o lună; oprirea mijlocului de transport din circulaţie pentru o perioadă de 3 luni – mai exact, talonul capului tractor este reţinut în vederea suspendării pentru o perioadă de 3 luni; aplicarea unei amenzi contravenţionale în cuantum de 300 de leva şi suspendarea dreptului de a conduce un autovehicul pentru o lună.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia
+35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României la Sofia: +359879440758.

“Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://sofia.mae.ro şi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia ‘Călătoreşte în siguranţă’ (disponibilă gratuit în ‘App Store’ şi ‘Google Play’), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie”, se mai precizează în comunicatul citat.


Ultimele stiri
UPDATE. Misiune dificilă de căutare și salvare în Marea Neagră, după izbucnirea unui incendiu pe o navă comercială.…

Peste 2.000 de profesori din 6.600 au fost respinși la concursul pentru directorii de școli. Județele cu cele…

Bejiga și Abreha aduc o dublă victorie etiopiană la Trunsylvania 10K 2026

Astra Film Festival începe la Sibiu. Nouă zile de filme documentare și discuții despre viață reală

Prahova: Bărbat condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea unei femei. Este a doua oară în 2026 când…

Brazilia reduce săptămâna de lucru de la 44 la 40 de ore. Președintele Lula da Silva mizează pe…

Cristian Tudor Popescu, despre prezența foștilor miniștri PSD în viitorul guvern: La Mediu, Intotero, „raza de speranță a…

Ucraina reia atacurile asupra rafinăriilor rusești după eșecul armistițiului energetic | AUDIO

Franța: Primăria Parisului investește 200 de milioane de euro în extinderea rețelei de piste pentru biciclete și siguranța…

Tulcea: Un nou mesaj Ro-Alert transmis joi dimineață populației din nordul județului privind o posibilă incursiune de drone



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează