Bufnițele din orașe: vecinii nocturni pe care nu îi observăm

Nu toate bufnițele trăiesc în păduri

Când ne gândim la bufnițe, ne imaginăm de obicei păduri întunecate și locuri izolate, labirinturi de crengi și tufișuri care au printre crengile lor câte un ascunziș izolat de restul lumii. În realitate, unele specii s-au adaptat foarte bine și la mediul urban. Parcurile, grădinile, cimitirele, clădirile vechi și zonele cu vegetație le pot oferi locuri potrivite pentru odihnă și cuibărit, iar orașele pot avea suficientă hrană. În România, specii precum ciuful de pădure (Asio otus), huhurezul mic (Strix aluco) sau ciuful de câmp (Asio flammeus) pot fi întâlnite în diferite habitate apropiate de zonele locuite.

De ce aleg orașul?

Pentru o bufniță, un oraș nu este neapărat doar beton și zgomot. Un parc mare poate semăna, în anumite privințe, cu un fragment de habitat natural, unde copacii oferă locuri pentru odihnă și cuibărit, iar spațiile verzi pot adăposti șoareci, șobolani, insecte și alte animale mici care fac parte din dieta lor. Uneori, iluminatul artificial poate atrage insecte, ceea ce poate face adunarea hranei chiar mai ușoară decât în sălbăticie.

Deoarece majoritatea bufnițelor sunt active noaptea, iar penajul lor le oferă un camuflaj excelent, prezența acestora nu garantează faptul că o să le putem observa. În timpul zilei pot sta nemișcate ore întregi într-un copac, iar dacă au un penaj asemănător scoarței, pot fi extrem de greu de observat.

Astfel, o plimbare târzie prin parc nu ne oferă șanse mari de a le vedea, însă în anumite perioade ale anului le putem auzi. În timp ce acestea sunt silențioase în tot ceea ce fac, mai ales zborull în urmărirea hranei, deseori fac sunete pentru a comunica între ele, pentru a-și apăra cuibul sau pentru a-și găsi o pereche.

Orașul nu este întotdeauna un loc ușor pentru ele

Cu toate că bufnițele ne pot ajuta pe noi prin echilibrarea populației de rozătoare și insecte din orașe, adaptarea la mediul urban poate fi riscantă pentru ele. Traficul, pierderea copacilor bătrâni, iluminatul artificial, pesticidele și reducerea spațiilor verzi pot afecta bufnițele și prada lor. În plus, puii care părăsesc cuibul pot ajunge uneori pe sol înainte să poată zbura bine, fapt care îi pune în pericolul de a fi răniți de mașini, oameni sau de a mânca ceva otrăvit.

În orice caz, dacă găsim o bufniță sau un pui într-un parc, cel mai bine este să nu îl atingem și să nu încercăm să îl luăm acasă, decât dacă există un pericol evident. De obicei, este normal ca părinții săi să fie în apropiere, căutând mâncare. În cazul unui animal rănit, este mai sigur să cerem ajutorul unui centru de reabilitare a faunei sălbatice sau al unui specialist.

Bufnițele din spațiile urbane ne arată că natura găsește mereu o cale de a birui spațiile artificiale sau încărcate de asfalt prin adaptabilitatea și diversitatea sa. Asemenea unor bijuterii neprețuite, acestea sunt cel mai bine observate de la depărtare.

Autor: Ștefania Marta Irimia