Confidenţialitate


Bucurestiul saluta acordul de la Minsk


Ministerul Afacerilor Externe apreciază că acordul semnat, în această dimineaţă, în urma reuniunii de la Minsk, reprezintă un prim pas pentru o pace în estul Ucrainei.

‘În cazul aplicării cu stricteţe a prevederilor sale, mai ales a deciziei de implementare a încetării focului, începând cu 15 februarie, de o manieră necondiţionată şi cuprinzătoare, înţelegerea de la Minsk poate facilita îmbunătăţirea situaţei de securitate’, se arată într-un comunicat.

MAE adaugă că va urmări ‘cu toată atenţia’ evoluţiile din Ucraina.

Acordul obţinut la Minsk, semnat de autorităţile de la Kiev şi separatişti, au semnat o foaie de parcurs ce include încetarea focului începând de duminică, 15 februarie, retragerea armamentului greu din teren şi crearea unei zone-tampon demilitarizate.

Discuţiile purtate în spatele uşilor închise de Francois Hollande, Angela Merkel, Vladimir Putin şi Petro Poroşenko au durat toată noaptea. Cu toţii rămân rezervaţi în privinţa respectării acordului.


Ultimele stiri
Deputatul Daniel Zamfir, după protestul elevilor împotriva proiectului privind uniformele: „Prin faptul că au ales să poarte negru…

Jurnalistul Patrick André de Hillerin a murit la 52 de ani

Audierea primilor șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Alexandru Nazare și Tánczos Barna au primit aviz…

PNL ar putea sesiza CCR dacă președintele nu convoacă alegeri anticipate, în cazul în care Guvernul Mureșan nu…

Strategia lui Gheorghe Hagi pentru meciul România – Bosnia-Herțegovina: „Vom face multe schimbări” | AUDIO

Se reiau lucrările la construcția stadionului Dinamo din București. Noua arenă ar trebui să fie gata în 2029…

Detalii noi în cazul incidentului de la baza americană din Regatul Unit. Cei cinci bărbați arestați au cetățenie…

Ambasadorul SUA la București, despre dezvăluirile privind implicarea SUA în demiterea Guvernului Bolojan: „Este o chestiune pe care…

Produsele my Geisha pentru machiajul ochilor care oferă un efect elegant fără tehnici complicate (P)

Academia Europa FM. Sunteți de acord cu introducerea uniformelor în școli?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează