Confidenţialitate


BRUXELLES: Preşedintele Iohannis, la Consiliul European de iarnă


BRUXELLES: Preşedintele Iohannis, la Consiliul European de iarnă

Șeful statului participă joi şi vineri, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European.

Conform Administraţiei Prezidenţiale, subiectele de discuţie s-au referit la combaterea schimbărilor climatice, precum şi la relaţia dintre Uniunea Europeană şi Turcia.

“Având în vedere faptul că la reuniunea Consiliului European din 10 – 11 decembrie se intenţionează obţinerea unui acord cu privire la stabilirea unei noi ţinte, mai ambiţioase, de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru 2030, de ‘cel puţin 55%’ comparativ cu anul 1990, preşedintele Klaus Iohannis a menţionat faptul că România susţine această propunere. Vor trebui însă luate în considerare circumstanţele naţionale şi punctele de plecare diferite în domeniu ale statelor membre ale Uniunii”, preciza Palatul Cotroceni.

Totodată, preşedintele Iohannis a pledat pentru crearea unui cadru flexibil care să permită tuturor statelor membre, indiferent de gradul de dezvoltare, să îndeplinească eficient obiectivele în domeniul schimbărilor climatice.

Iohannis a subliniat că tranziţia către o economie verde trebuie să fie echitabilă şi acceptabilă la nivel social, astfel încât să conducă la progresul economic al statelor şi să nu adâncească diferenţele dintre acestea, a mai arătat sursa citată.

Discuţiile s-au referit şi la relaţia dintre Uniunea Europeană şi Turcia, în condiţiile în care liderii europeni s-au angajat în luna octombrie să monitorizeze evoluţiile din Mediterana de Est şi să revină asupra subiectului la reuniunea Consiliului European din luna decembrie.

“În acest context, preşedintele României s-a pronunţat pentru continuarea dialogului Uniunii cu Turcia, menţionând faptul că acest stat rămâne un partener important pentru Uniunea Europeană. Preşedintele Klaus Iohannis a pledat pentru o abordare echilibrată a relaţiilor dintre Uniune şi Turcia, precum şi pentru o cooperare extinsă cu acest stat în domeniile de interes comun”, a menţionat Administraţia Prezidenţială.

Totodată, în contextul evoluţiilor din Mediterana de Est, preşedintele Klaus Iohannis a exprimat deplina solidaritate a României faţă de Grecia şi Cipru.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…