Confidenţialitate


Brexitul, dosarul fierbinte al președinției croate a UE


Brexitul, dosarul fierbinte al președinției croate a UE

Croaţia preia pentru prima dată, miercuri, preşedinţia rotativă a Consiliului UE, ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar aflându-se pe primul loc între problemele presante care se află pe agenda preşedinţiei croate, relatează Agerpres, citând DPA.

De două ori pe an, un alt stat membru preia preşedinţia UE, organizând reuniuni la nivel înalt şi mediind între statele membre pentru a se ajunge la un consens cu privire la soluţionarea unor probleme sensibile şi pentru a continua agenda blocului comunitar.

Croaţia, care în 2013 a devenit a 28-a ţară care a aderat la UE, va surperviza prima plecare a unui stat membru, Marea Britanie care va părăsi blocul la 31 ianuarie.

O altă problemă importantă pe agenda preşedinţiei croate o reprezintă extinderea UE spre est, în contextul în care Franţa s-a opus în octombrie deschiderii negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania.

UE şi cele şase ţări candidate din Balcanii occidentali (Albania, Bosnia-Herţegovina, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord şi Serbia) ar urma să se întâlnească la un important summit la Zagreb în perioada 6-7 mai 2020.


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)