Confidenţialitate


Brăila: Tavanul fals al unui restaurant s-a prăbuşit peste clienți


Brăila: Tavanul fals al unui restaurant s-a prăbuşit peste clienți

Autoritățile au activat planul roşu de intervenţie, duminică seara, după ce tavanul fals al unui restaurant din orașul Brăila s-a prăbuşit.

La momentul respectiv, în incintă se aflau 60 de persoane, care participau la o petrecere privată.

3 dintre acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brăila.

“La un restaurant din municipiul Brăila s-a prăbuşit tavanul fals din rigips pe o suprafaţă de aproximativ 250 mp. Tavanul a căzut peste mese. În restaurant se aflau 60 de persoane, care s-au autoevacuat. A fost activat Planul roşu de intervenţie. A fost activată grupa operativă la nivelul ISU Brăila. La faţa locului s-a deplasat şi inspectorul şef al ISU Brăila. Trei persoane au primit îngrijiri medicale (două cu traumatism cranio-cerebral minor şi una cu atac de panică) din partea echipajelor SAJ. Nu au necesitat transportul la spital”, a transmis ISU Brăila.


Ultimele stiri
PNL nu va merge cu o nouă nominalizare la Cotroceni, spune deputatul Alexandru Muraru. Despre varianta Grindeanu premier:…

Nou record pe piața interbancară. Euro a depășit pragul de 5,35 lei | AUDIO

Accident feroviar în Galați: Patru oameni au murit după ce un tren a lovit un microbuz. Printre victime,…

Incendiul de vegetație din Parcul Național Domogled-Valea Cernei: Locuințele oamenilor nu sunt în pericol, transmite ISU | AUDIO

Constanța: au început lucrările la stadionul „Gheorghe Hagi”. Arena va fi finalizată în 2028 | AUDIO

Piața Victoriei. Acceptă liberalii un premier tehnocrat? Răspunde deputatul liberal Alexandru Muraru

Timpul mare petrecut de copii în fața ecranelor le-ar putea afecta dezvoltarea la fel de mult ca nașterea…

A patra încercare de vânzare a Şantierului Damen Mangalia a eșuat. Următoarea licitație va porni de la 75%…

Raportul Departamentului de Stat al SUA: România rămâne atractivă pentru investitori, dar taxele și birocrația afectează mediul de…

Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează