Confidenţialitate


Bradul de Crăciun din Roma, transformat în adăpost pentru mamele care vor să-și alăpteze copiii


Bradul de Crăciun din Roma, transformat în adăpost pentru mamele care vor să-și alăpteze copiii

Ironizat pentru ramurile sale golaşe, bradul de Crăciun instalat în centrul Romei va primi o nouă viaţă, după ce va fi transformat într-un adăpost pentru tinerele mame, a anunţat marţi primăria capitalei italiene, potrivit AFP.

Supranumit ”spelacchio” (”jumulit”), molidul de Norvegia, a cărui imagine a făcut înconjurul lumii, va fi tăiat, iar din lemnul său va fi construit un adăpost pentru tinerele mame care doresc să-şi alăpteze în linişte bebeluşii, precizează municipalitatea într-un comunicat.

Pe lângă faptul că a costat 48.000 de euro, arborele adus din nordul Italiei a fost declarat mort la scurt timp de la sosirea sa în ”cetatea eternă”, fapt pe care unii comentatori l-au interpretat ca o metaforă a stării deplorabile în care se găseşte capitala italiană.

Instalat în mijlocul Pieţei Veneţiei, lângă primărie, arborele cu aspect neîngrijit, dacă îl comparăm cu fraţii lui maiestuoşi care ornează Vaticanul sau Milano, a avut cu toate acestea o mulţime de admiratori care i-au făcut până şi o pagină de Twitter.

Această bruscă popularitate a inspirat municipalitatea să-i acorde şansa la o nouă viaţă. Pe lângă adăpostul pentru alăptat şi loc de joacă pentru copii, lemnul său va fi utilizat şi pentru fabricarea de suvenire.

”Vom transforma acest star internaţional într-un exemplu concret de reciclare inteligentă, pentru că orice lucru poate avea şansa la o nouă viaţă”, a declarat primarul Romei, Virginia Raggi.

Cu toate acestea, municipalitatea a părut că ezită marţi atunci când muncitorii au venit să dezinstaleze ghirlandele. ”Spelacchio” va fi în cele din urmă dezîmpodobit şi mutat din centrul Romei joi, a precizat municipalitatea.


Ultimele stiri
Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…