Confidenţialitate


Boxerii profesioniști au fost primiți la Jocurile Olimpice


Boxerii profesioniști au fost primiți la Jocurile Olimpice

Este oficial – boxerii profesioniști vor putea participa în această vară la Jocurile Olimpice de la Rio.
Asociația Internațională de Box Amator, AIBA, anunță că regulamentul a fost modificat, cu 84 de voturi pentru din 88, la congresul din Elveția.

Comitetul Internațional Olimpic a pus la dispoziție 26 de locuri – pentru care se va organiza un turneu de calificare în luna iulie, în Venezuela. Printre “starurile” boxului profesionist care vor să participe, se numără campionul mondial la categoria grea în versiunile WBA și WBO: Tyson Fury, dar și adversarul britanicului – ucraineanul Vladimir Klitschko. Cei doi au însă șanse mici să se refacă la timp pentru Turneul Olimpic, fiindcă la 9 iulie se vor bate din nou între ei la Manchester.
Există totodată și voci care se opun modificării de regulament, cum ar fi campionul mondial la categoria pană, Carl Frampton. Nord-irlandezul deținător al centurii IBF spune că schimbarea este “ridicolă”, pentru că boxul amator și cel profesionist sunt “sporturi diferite”. “E ca și cum un practicant de badminton ar juca tenis”, declară Frampton.

Olimpiada de la Rio se desfășoară între 5 și 21 august, iar la turneul de box voia să se înscrie și Lucian Bute, înainte de a fi descoperit dopat.


Ultimele stiri
Siegfried Mureșan prezintă programul de guvernare în Parlament, înaintea votului: „Ne propunem să punem ordine în companiile de…

România în Direct. Arestarea lui Georgescu. Liber la guvern PSD cu AUR?

O dronă a explodat în extravilanul unui sat din Republica Moldova. Autoritățile au închis spațiul aerian din nordul…

Nicușor Dan, primit de președintele Cehiei la Praga. Vizita are loc în ziua votului pentru Guvernul Mureșan |…

Accesul românilor la rețeaua publică de apă a crescut în 2025 cu doar 0,6%, față de 2024. Diferențe…

Giganții AI din SUA semnează un acord de autoreglementare la Casa Albă. Trump redenumește oficial AI în „Superinteligență”…

Alertă de securitate la bordul unui avion Flydubai care zbura spre Tel Aviv. Aeronava a aterizat în siguranță…

Marocul va avea pentru prima dată o femeie în fruntea guvernului. Fatima Ezzahra El Mansouri, desemnată pentru formarea…

Craiova: Ultimele pregătiri pentru Târgul de Crăciun din acest an. Tema ediției din 2026 va fi „Tărâmul elfilor”…

Percheziții în București și trei județe într-un dosar privind exporturi de utilaje către Belarus | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează