Confidenţialitate


Blocaj în negocierile privind bugetul multianual al Uniunii Europene


Blocaj în negocierile privind bugetul multianual al Uniunii Europene

Parlamentul European a întrerupt negocierile cu statele membre privind bugetul Uniunii pentru următorii ani. A luat decizia cu riscul de a întârzia planul de 750 de miliarde de euro pentru relansarea economiei afectate de pandemie.

Printre divergenţe în acest moment sunt spre ce programe sunt direcţionaţi banii din bugetul pentru următorii 7 ani, dar şi stabilirea unor reguli mai stricte privind reducerea sau suspendarea plăţii fondurilor europene în cazul încălcării statului de drept.

Cei mai mulţi eurodeputaţi vor un mecanism mai dur în această privinţă. Parlamentul European solicită şi mai mulţi bani pentru 15 programe considerate emblematice ale Uniunii.

“Deputaţii europeni vor reveni la masa negocierilor atunci când Consiliul (care reprezintă statele membre) va da dovadă de o dorinţă reală de a conveni un acord”, potrivit comunicatului dat de Parlamentul European.

Ca reacţie, un purtător de cuvânt al preşedinţiei germane a Uninii Europene a deplâns o “oportunitate ratată”, transmite AFP.


Ultimele stiri
Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene