Confidenţialitate


Bistrița: Spitalul Județean datorează un milion de euro și o rentă lunară unui pacient căruia medicii, printr-un diagnostic greșit, i-au cauzat un handicap pe viață | AUDIO


Bistrița: Spitalul Județean datorează un milion de euro și o rentă lunară unui pacient căruia medicii, printr-un diagnostic greșit, i-au cauzat un handicap pe viață | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Daune de un milion de euro și o rentă lunară pe viață trebuie să achite Spitalul Județean de Urgență Bistrița pentru un caz dovedit de malpraxis, în urma căruia un bărbat, de 34 de ani, a rămas cu handicap permanent sever după un diagnostic greșit și manevre medicale nereușite.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cazul de malpraxis a avut loc în anul 2014, atunci când bărbatul de 34 de ani s-a prezentat la Urgențe acuzând dureri costale. Medicul de gardă i-a pus diagnosticul de nevralgie intercostală dreapta, i-a administrat calmante și l-a trimis acasă.

După trei zile, bărbatul revine la spital, cu dureri, iar medicul urgentist de gardă cere un examen cu Computer Tomograf și urmează un diagnostic grav, de pneumonie, cu o acumulare de puroi între plămân și toarace, inclusiv în plămânul drept. Este internat în spital, iar după trei zile și o cantitate mare de puroi expectorată, pacientul ajunge pe ATI, fiind ținut în viață doar de aparate și nu se găsește niciun medic dispus să îi facă o intervenție chirurgicală salvatoare.

Vina reținută Spitalului Județean din Bistrița de către judecător este că nu a putut asigura pacientului un chirurg care să-i facă operația nici la Bistrița, unde chirurgul s-a eschivat, motivând că nu are pat liber în ATI și nici prin tranfer la Târgu Mureș, unde pacientul este refuzat de către un alt medic, care se scuză că trebuie să plece o săptămână la un congres. Pacientului i se face o bronho-aspirație – o altă manevră eșuată, iar, în timpul ei scade dramatic nivelul de oxigen și pacientul suferă leziuni cerebrale grave, care i-au afectat grav și permanent viața.

Bărbatul, astăzi în vârstă de 45 de ani, nu mai poate merge, nu se poate îmbrăca, mânca singur și nu-și mai recunoaște de atunci părinții, partenera de viață și copilul.

După 10 ani, familia câștigă procesul cu medicii și spitalul din Bistrița, iar judecătorul stabilește daune de un milion de euro, plus o rentă lunară, pe viață, de aproape 2000 lei.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița-Năsăud a făcut apel, procesul urmând să fie reluat în toamnă.


Ultimele stiri
Sondaj IMAS: Majoritatea cetățenilor din Republica Moldova susțin aderarea la UE. 40% se opun integrării europene | GALERIE…

Cristian Tudor Popescu critică decizia lui Nicușor Dan de a-i interzice accesul jurnalistului Ovidiu Vanghele la Cotroceni: „o…

Italia: Cel puțin 300 de școli au fost evacuate după o amenințare cu bombă transmisă prin e-mail. Poliția…

Bulgaria: Un șofer român de camion a fost reținut după dublul carambol de pe autostrada Trakia. 12 oameni…

Facturile la energie ar putea crește în această iarnă. Furnizorii au lansat deja oferte de peste doi lei/kWh,…

România în Direct. Ce a devenit Nicușor Dan?

Asociația pentru Protecția Pacienților îl critică pe ministrul Sănătății după controalele din bucătăriile spitalelor: „Domnul Rogobete face lambada,…

Moțiunea AUR împotriva ministrului Finanțelor a picat în Senat. Alexandru Nazare respinge acuzațiile privind „gaura la buget” |…

Precizări de la SRI după ce un grup de hackeri afiliat Serviciului Federal de Securitate al Rusiei a…

Corul Madrigal în turneul național de Crăciun (P)



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează