Confidenţialitate


#BikeforScience: Românii au pedalat peste 82.000 de kilometri pentru știință și inovație în medicină


#BikeforScience: Românii au pedalat peste 82.000 de kilometri pentru știință și inovație în medicină

În luna dedicată științei și inovației în medicină, marcată prin programul #BikeforScience, bicicliști amatori sau profesioniști au pedalat zeci de mii de kilometri în numele științei. În schimbul energiei cicliștilor care au luat parte la inițiativa-manifest, Bristol Myers Squibb va finanța un proiect de cercetare al unei Universități de Medicină și Farmacie din țara noastră, prin intermediul unui grant.

Cei peste 82.000 de kilometri au fost parcurși de către români din toată țara, dar și de peste hotare, care au răspuns provocării #BikeForScience. Fie că au pedalat în cadrul unui tur organizat, în drumeții individuale, pe drumul către locul de muncă, ori chiar în propria sufragerie, participanții au distribuit pe rețelele de socializare traseul parcurs, contribuind, astfel, la acumularea unui număr cât mai mare de km pedalați pentru știință.

Inițiativa civică Bike for Science a fost susținută de două asociații non-guvernamentale, dar și de lideri de opinie care încurajează mersul pe bicicletă.

O contribuție importantă în cumularea acestui număr de kilometri parcurși cu bicicleta au avut-o oamenii din comunitățile Adevărații Veloprieteni și Hai cu Bicla. Iulian Ene, împreuna cu membrii echipei Adevărații VeloPrieteni, au organizat adevărate tururi de susținere a proiectului Bike For Science: “În comunitatea noastră de bicicliști, pedalatul este un stil de viață, face parte din natura noastră de mai bine de un deceniu. Atunci când am aflat de inițiativa #BikeforScience, nu am stat deloc pe gânduri și ne-am mobilizat în plimbări chiar și de 200 de kilometri, în zone turistice și nu numai. Am contorizat orice distanță parcursă, indiferent de lungimea acesteia, pentru că fiecare kilometru pedalat a contat semnificativ pentru proiect. #BikeForScience a devenit o inițiativă tare dragă nouă, comunității de biciclisti”, a adăugat Iulian Ene, presedintele Asociatiei Adevărații VeloPrieteni. În același timp, oamenii din comunitatea Hai cu Bicla au primit cu mult entuziasm provocarea și s-au implicat de îndată.

„Bicicletele pe care le iubim atât de mult sunt în sine un produs al inovației, așa că suntem cu adevărat bucuroși că am putut lua parte la mișcarea #BikeforScience”, spune Oana Turturică, președintele asociației Hai cu Bicla.

Pentru a accesa grantul oferit de Bristol Myers Squibb, reprezentanții universităților trebuie să înscrie proiectele de cercetare în competiția Bike for Science până la sfârsitul lunii aprilie 2021, prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@bikeforscience.ro.

În maximum 10 pagini ei trebuie să prezinte scopul cercetării, nevoia de finanțare și metodologia de studiu propusă. La finalul perioadei de înscriere, proiectele vor fi analizate de un juriu format din mai mulți membri independenți, care vor examina toate cererile de finanțare primite în cadrul inițiativei.

”Grantul Bike for Science este doar o mică mână de ajutor pe care o întindem oamenilor excepționali din domeniul cercetării medicale, despre care nu se spun foarte multe.

Personal, am fost impresionat în nenumărate rânduri să descopăr câte idei inovatoare, care îmbină digitalul cu cercetarea au studenții și membrii sferei academice medicale, așa că va fi o reală provocare pentru juriu sa aleagă cel mai bun proiect. Cu această ocazie, lansăm o invitație deschisă către toate Universitățile de Medicină și Farmacie din țară să își înscrie proiectele științifice”, a punctat Cătălin Radu, General Manager Bristol Myers Squibb România.


Ultimele stiri
Dominic Fritz, reconfirmat președinte al USR. Seidler, legat de legea ANI: Ne așteptăm ca președintele Dan să folosească…

Județul Neamț, al cincilea la nivel național în ce privește cazurile de violență în familie. Polițiștii au intervenit…

Alexandru Nazare: Guvernul nu poate majora salariile și pensiile cât timp datoria publică depășește 60% din PIB |…

Prețurile globale ale alimentelor ar putea crește cu 11,8% în 2026. Estimările Oxford Economics | AUDIO

Sindicatul Liber amenință cu oprirea metroului dacă Ministerul Transporturilor nu achită la timp compensația prevăzută în contractul de…

Noua lege a salarizării, încă în dezbatere, nemulțumește CSM. Șeful Înaltei Curți ar putea avea un salariu mai…

Nicușor Dan îi cheamă, joi, la Cotroceni, pe liderii partidelor pentru discuții despre stadiul implementării proiectelor PNRR. Vor…

George Enescu, omagiat la 145 de ani de la naștere

Ministerul Energiei dezminte informația dată de fostul ministru Bogdan Ivan: Marii consumatori nu au primit notificări de deconectare.…

Iranul ar lua în calcul atacarea unor ținte militare americane din Europa, în cazul escaladării conflictului | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează