Confidenţialitate


B-FIT in the Street! în imagini – GALERIE FOTO


B-FIT in the Street! în imagini – GALERIE FOTO

Peste 180 de artiști din nouă țări participante, 24 de spectacole de zi și nocturne au schimbat, între 9 și 12 iunie, felul în care arată străzile Bucureștiului.

Timp de patru zile, Bucureștiul a devenit o scenă internațională a teatrului de stradă, unde zeci de reprezentații itinerante au împânzit străzile din Centrul Istoric, iar spectacolele nocturne grandioase au scos pe străzi mii de oameni, de la fani ai festivalului, la turiști și trecători transformați pe loc în spectatori.

Punctul culminant al festivalului l-a reprezentat seara de sâmbătă, când Piața George Enescu și cei peste 5.000 de oameni prezenți au devenit parte integrantă din impresionantul univers al producției Globe, un spectacol de proporții inspirat de basmele lumii.

A treia zi de festival a continuat cu parada B-FIT in the Street! 2016. Calea Victoriei a devenit neîncăpătoare pentru spectatorii veniți să admire aruncătorii de steaguri din Italia, fanfara din Franța, cangurii, balerinele și alte personaje fantastice pe catalige care au străbătut traseul până la Piața Universității, unde seara s-a încheiat cu dansul maiestuos al cailor de la Horses of Light and Pegasus, un spectacol de lumină și magie al companiei franceze Quidams.

Încă din 2015, B-FIT in the Street! face parte din evenimentele create în contextul candidaturii orașului București la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021, un program ce arată bucureștenilor cum poate transforma cultura un oraș și cum ar putea arăta Bucureștiul peste cinci ani, dacă devine centru cultural al Europei.

FOTO: Alberto Grosescu, Sorin Toma, Andrei Gindac / ARCUB


Ultimele stiri
Nicușor Dan, mesaj despre situația din justiție în drum spre Summitul Statelor UE de pe Flancul de Est,…

SUA: Poliția investighează moartea actorului şi regizorului hollywoodian Rob Reiner şi a soţiei sale, găsiți înjunghiați în casă…

Prahova: Apa de la robinet este potabilă și în localitățile Vărbilău şi Şotrile, indică analizele DSP | AUDIO

Judecătoarea Raluca Moroşanu: „Dacă vrem să schimbăm ceva, doamna Lia Savonea trebuie să plece” | AUDIO

Negocierile de pace în Ucraina continuă luni la Berlin între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi emisarii americani |…

A cincea seară de proteste în România. Manifestanții cer demiteri și reformarea justiției | AUDIO

Turist de 56 de ani, salvat în Munții Făgăraș, în urma unei intervenții dificile, la peste 2.000 de…

Prima seară de proteste în Arad față de neregulile din justiție

Protest și în Constanța pentru o justiție fără corupție| Manifestanții au cerut demisia șefei Înaltei Curți, Lia Savonea

Laureatul premiului Nobel pentru Pace, Ales Bialiațki, eliberat de Belarus în cadrul unei înțelegeri cu SUA