Confidenţialitate


Austria instituie, din februarie, vaccinarea obligatorie anti-Covid pentru adulţi


Austria instituie, din februarie, vaccinarea obligatorie anti-Covid pentru adulţi

Parlamentul de la Viena a adoptat, joi, legea privind obligaţia tuturor adulţilor de a se vaccina împotriva Covid, Austria devenind prima ţară din Uniunea Europeană care ia o astfel de măsură pentru a lupta împotriva pandemiei, în pofida numeroaselor proteste de stradă, relatează Agerpres, citând AFP.

Proiectul de lege, anunţat în noiembrie pentru a impulsiona o campanie de vaccinare şovăielnică, a fost aprobat cu o largă majoritate (137 de voturi pentru, 33 împotrivă). Măsura va intra în vigoare pe 4 februarie.

‘Vaccinarea este şansa pentru societatea noastră să atingă o libertate durabilă şi continuă, fără ca virusul să ne limiteze’, a declarat cancelarul conservator Karl Nehammer în faţa presei, înaintea şedinţei din parlament.

El a recunoscut că subiectul ‘face obiectul unei dezbateri intense şi pasionate’.

În plus faţă de Verzi, partenerii de coaliţie ai conservatorilor, proiectul a fost susţinut şi de conducerea partidelor social-democrat şi liberal.

Singura care s-a opus a fost extrema dreapta, în numele apărării libertăţilor individuale.

Liderul FPO (Partidul Libertăţii), Herbert Kickl, care se opune vehement vaccinurilor, a acuzat în timpul dezbaterilor ‘un proiect care deschide calea totalitarismului în Austria’.

‘Nu avem majoritate astăzi în parlament, dar o avem în exterior’, a mai spus el, promiţând să sfideze legea.

Mulţi austrieci se opun noii legi şi manifestează cu zecile de mii practic în fiecare weekend.

Guvernul insistă că obiectivul nu este de a impune nici vaccinarea cu forţa, nici sancţiuni financiare. Acestea vor putea ajunge la 600-3.600 de euro, dar vor fi ridicate dacă respectivul contravenient se va vaccina în termen de două săptămâni.

Votul de joi a intervenit în timp ce Austria a raportat un număr record de infectări, aproape 30.000.

În jur de 72% din populaţie este vaccinată cu schema integrală, procent inferior celui din Franţa ori Spania.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, mai sunt de convins să se vaccineze un milion şi jumătate de adulţi. A fost anunţată şi o loterie, cu premii de 500 de euro pentru vaccinaţi.

Pentru a le lăsa timp recalcitranţilor, care vor primi o scrisoare de convocare la vaccinare, faza controalelor va începe la mijlocul lunii martie.

FOTO: Inquam / Octav Ganea


Ultimele stiri
Trenuri anulate și trasee modificate între Oltenia și Ardeal, timp de o lună. Se efectuează lucrări în gara…

Cristian Tudor Popescu: „Zice președintele că alegerile anticipate ar înrăutăți și mai mult situația economică a țării. Ar…

SUA: Christa Pike, femeia condamnată la moarte pentru uciderea unei colege în 1996, a supraviețuit injecțiilor letale administrate

Acciza redusă la motorină se menține până pe 15 octombrie | AUDIO

Alexandru Munteanu, vicepreședintele USR Dâmbovița, reținut de DIICOT în dosarul implicării în exporturi ilegale către Belarus | AUDIO

Nicuşor Dan: O prezenţă AUR la guvernare ar afecta relaţia României cu partenerii | AUDIO

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Nicușor, mai tare decât nea Nicu

De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează