Confidenţialitate


Au mai rămas 4 zile până la concertul Europa FM LIVE pe plajă


Direcţia 5, Ştefan Bănică, Loredana, Horia Brenciu şi Holograf dezvăluie câteva secrete ale concertului din 29 iulie, care va avea loc pe plaja dintre Venus şi Saturn şi la care intrarea este liberă.

În premieră, pe scena Europa FM de la mare, Ştefan Bănică va cânta live cel mai nou single al său – ‘Nu e prea târziu’. Piesa a fost lansată în emisiunea Europa Express, de la Europa FM, realizată de George Zafiu.

‘Mi se pare un eveniment important, mai ales că vor urca pe scenă oameni care sunt de ani buni pe piaţă. În 45 de minute încercăm să aducem ceea ce aşteaptă lumea de la noi’ , spune Ştefan Bănică.

Holograf va concerta într-o formulă care a făcut istorie. Chitaristul Nuţu Olteanu revine din Suedia, unde a emigrat acum 20 de ani, pentru a cânta alături de foştii săi colegi.

‘O să apărem într-o formulă care, după părerea mea, este formula pe care mi-aş fi dorit-o întotdeauna, cu două chitări’, a mărturisit Edi Petroşel, toboşarul trupei Holograf.

Marian Ionescu anunţă ce va cânta Direcţia 5 pe scena dintre Venus şi Saturn. Deşi formaţia a devenit celebră pentru piesele sale de dragoste, Marian Ionescu promite un concert în forţă.

Vom cânta în mod sigur cântece de pe discul nostru nou Electric Love Story, pe care nu le-am cântat niciodată în public’. Vedeta a explicat că ‘acolo, pe plajă, concertul are o dinamică anume. N-ai timp de prea multă visare’.

Direcţia 5 îşi prezintă pe scena Europa FM de pe plajă şi noul single – ‘O fată ca ea’, interpretat de Toni Şeicărescu şi Cristi Enache.

Europa FM LIVE pe plajă va avea loc duminică, de la ora 20:00, pe plaja dintre Venus şi Saturn, iar intrarea va fi liberă.


Ultimele stiri
ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…