Confidenţialitate


Atacul de la Nisa, plănuit cu câteva luni înainte. 5 complici ai autorului atacului au fost arestați


Atacul de la Nisa, plănuit cu câteva luni înainte. 5 complici ai autorului atacului au fost arestați

Investigațiile începute după atentatul de la Nisa au scos la iveală nu doar că acest atac a fost premeditat, ci și că șoferul camionului care a intrat în mulțime de Ziua Națională a Franței a avut 5 complici.

Mohamed Lahouaiej Buhlel a pus la cale proiectul său criminal cu câteva luni înaintea atacului de la Nisa – a precizat procurorul general al Franței, Francois Molins.

După ce au analizat informațiile din telefonul teroristului și mesajele transmise prin intermediul Facebook, anchetatorii i-au identificat pe complicii teroristului: este vorba o femeie și un bărbat, ambii albanezi, care i-au furnizat un pistol și 3 tunisieni care aveau și cetățenie franceză, în vârstă de 21, 37 și 40 de ani și  care știau despre acest atac. De altfel, într-unul dintre sms-urile trimise acestora, Mohamed Lahouaiej Bouhlel le spune că arma care i-a fost adusă este foarte bună.

Procurorii francezi au descoperit că autorul atacului cauta permanent pe internet informații despre atacuri teroriste, iar fotografiile salvate și istoricul căutărilor online arată că încă din 2015 acesta intenționa să comită un atentat.

În telefon, era salvată și o fotografie a unui articol despre un drog folosite de jihadiștii responsabili de comiterea unor atentate teroriste.

Niciunul dintre cei 5 suspecți nu era în evidența serviciilor secrete. Ei au fost arestați și urmează a fi judecați pentru complicitate la fapte de terrorism.


Ultimele stiri
Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează