Confidenţialitate


Atac armat la Paris: un german ucis şi două persoane rănite


Atac armat la Paris: un german ucis şi două persoane rănite

Un german a fost ucis şi două persoane au fost rănite sâmbătă seara la Paris într-un atac cu cuţitul şi ciocanul în apropiere de Turnul Eiffel, unde presupusul autor, un francez cunoscut pentru islamism radical şi tulburări psihice, a fost arestat, potrivit unor surse din poliţie şi judiciare, notează AFP, citată de Agerpres.

Justiţia franceză a deschis o anchetă pentru asasinat şi tentativă de asasinat.

Agresorul, un francez născut în 1997, a înjunghiat mortal un bărbat de naţionalitate germană născut în 1999 şi a rănit alţi doi la câteva sute de metri de Turnul Eiffel. El a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în cadrul anchetei încredinţate brigăzii penale din Paris, a precizat Parchetul din Paris.

În vârstă de peste douăzeci de ani, presupusul autor, cunoscut pentru islamism radical şi tulburări psihice, a strigat “Allah Akbar” în momentul faptelor, potrivit unei surse din poliţie.

El fusese deja condamnat la patru ani de închisoare în 2016 pentru că dorea să treacă la acţiuni violente, a făcut cunoscut ministrul francez de interne, Gérald Darmanin, care a ţinut un briefing de presă la faţa locului.

Victima decedată este un turist german, potrivit ministrului Darmanin. Cei doi răniţi sunt un francez, în vârstă de aproximativ şaizeci de ani, şi un turist străin, a cărui naţionalitate nu a fost precizată, care a fost rănit cu un ciocan, a precizat el.

 

“Nu vom ceda în faţa terorismului”, a reacţionat premierul francez, Elisabeth Borne.

“Gândurile mele sunt alături de victimă, de răniţi şi cei dragi. Salut curajul şi profesionalismul forţelor noastre de ordine şi al serviciilor noastre de prim ajutor mobilizate”, a mai scris şefa guvernului francez pe reţeaua socială X, fostă Twitter.

Joseph S., 37 de ani, un manager de supermarket, a asistat la scenă dintr-un bar. A auzit ţipete şi oameni strigând după “ajutor” şi alergând în stânga şi în dreapta. El a povestit despre un bărbat “cu un ciocan în mână” care ataca un bărbat căzut la pământ. Tot potrivit acestui martor, în “5-10 minute”, a sosit poliţia.

“Parisul este în doliu după acest atac teribil”, a postat pe X ministrul francez al transporturilor, Clément Beaune. “Gânduri şi solidaritate cu familiile şi cei apropiaţi victimelor. Mulţumim forţelor noastre de securitate şi de salvare pentru intervenţia lor rapidă şi decisivă”, a adăugat el.

Atacul a avut loc la mai puţin de două luni după cel de la Arras, în nordul Franţei, care a costat viaţa unui profesor la jumătatea lui octombrie şi a condus la ridicarea planului de securitate Vigipirate la nivelul maxim de “urgenţă atentat”.

 

Modul de operare de sâmbătă aminteşte de atacurile anterioare din capitala Franţei.

În mai 2018, un franco-rus născut în Cecenia a ucis un trecător cu un cuţit de bucătărie, după o luptă înverşunată. Atacatorul a atacat peste zece persoane şi a rănit patru înainte de a fi împuşcat de poliţie. Atacul a fost revendicat de gruparea Stat Islamic (SI). În februarie 2017, un egiptean a atacat cu o macetă militari din Operaţiunea Sentinelle care se aflau de serviciu la Carrousel du Louvre, foarte aproape de Muzeul Luvru din Paris, strigând “Allah Akbar”. El a fost condamnat în iunie 2021, la Paris, la 30 de ani de închisoare. Câteva luni mai târziu, în octombrie 2017, la Marsilia, un bărbat a fost împuşcat mortal după ce a atacat trecătorii cu un cuţit, ucigând două persoane, doi verişoare de 20 şi 21 de ani, dintre care una studia la Lyon. Atacul a fost revendicat de SI.


Ultimele stiri
Hunedoara: Descoperire nouă la Castelul Corvinilor. Au fost găsite două documente vechi de peste 150 de ani, depuse…

„Sirenele libertății” vor răsuna sâmbătă la Timişoara, un gest simbolic care marchează ziua declarării primului oraş liber de…

Ciprian Ciucu, după ce a depus jurământul pentru funcția de primar general al Capitalei: „Va urma o perioadă…

Vladimir Putin a acuzat Ucraina de începerea războiului în 2022 și a prezentat o hartă a Rusiei care…

Mai multe cadre MAI au donat sânge în cadrul unui eveniment-spectacol, la care au luat parte și copii:…

Secția de ATI pentru nou-născuți a spitalului „Marie Curie” din București se extinde. Mai e nevoie de jumătate…

România în Direct. Care este gustul Crăciunului tău?

Impozitele auto cresc de la 1 ianuarie, în funcție de norma de poluare și capacitatea cilindrică. Lia Olguța…

Carburanții se scumpesc din 1 ianuarie. Cât vor plăti șoferii la pompă pentru benzină și motorină | AUDIO

STUDIU: Românii consumă tot mai puține băuturi nealcoolice din cauza creșterii prețurilor și a taxei pe zahăr. Cea…