Cei patru astronauți ai misiunii Artemis II se întorc pe Pământ după ce au atins cea mai mare distanță față de Terra parcursă vreodată de oameni în spațiu | AUDIO
Sursa foto: NASA
Cei patru astronauți ai misiunii Artemis II se îndreaptă înapoi pe Pământ, după ce s-au aflat la cea mai mare distanță față de Terra parcursă vreodată de oameni în spațiu – peste 406.000 de kilometri. Din nava spațială, au putut observa partea nevăzută a Lunii și au asistat la o eclipsă totală de Soare. Vineri, astronauții ar urma să revină pe Pământ.
„Cea mai frumoasă priveliște pe care oamenii o pot vedea”, așa a descris experiența sa de la bordul navei spațiale Orion comandantul misiunii Artemis II, Reid Wiseman.
În timpul zborului către Lună, nava spațială a ajuns la cea mai mare distanță față de Terra parcursă de un echipaj în spațiu: peste 406.000 de kilometri.
Cei patru astronauți au putut observa partea nevăzută a Lunii și, după cum era deja preconizat, timp de 40 de minute au pierdut legătura cu centrul de comandă al NASA.
„Este minunat să auzim din nou vești de pe Pământ”, a spus astronauta Christina Koch, la restabilirea legăturii.
Timp de șapte ore, cei patru astronauți au observat cratere lunare necunoscute până acum, au asistat la o eclipsă de Soare și au făcut o serie de fotografii.
„Astăzi ați intrat în istorie și ați făcut întreaga Americă cu adevărat mândră”, le-a spus președintele Statelor Unite, Donald Trump, celor trei americani aflați la bordul navei spațiale – Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch – alături de canadianul Jeremy Hansen.
Misiunea a fost transmisă în direct de NASA, iar cei care au urmărit-o i-au putut observa pe astronauți inclusiv la masă.
Astronauții vor reveni pe Pământ vineri, iar dacă această misiune și următoarea vor decurge bine, NASA va trimite un echipaj pe Lună în 2028.






