Confidenţialitate


Armand Goșu: Mai multă atenție la războiul pentru mințile oamenilor, unde se cere o intervenție cu educație, nu cu cizmele serviciilor secrete | VIDEO


Armand Goșu: Mai multă atenție la războiul pentru mințile oamenilor, unde se cere o intervenție cu educație, nu cu cizmele serviciilor secrete | VIDEO

Vladimir Putin – președintele Rusiei – a susținut joi seara, 5 octombrie 2023, un discurs în cadrul reuniunii de discuții Valdai în care a transmis că nu Rusia a pornit „așa-zisul război”, ci Occidentul: „Există o presiune militară și politică în continuă creștere. Trebuie să răspundem”, a declarat Vladimir Putin joi seara. În plus, președintele Rusiei a subliniat că „Influența occidentală asupra lumii este o schemă uriașă Ponzi”, iar Rusia vrea să construiască „o lume nouă”, „lipsită de hegemonia” occidentală. Istoricul Armand Goșu a explicat discursul lui Vladimir Putin în emisiunea „România în Direct” la Europa FM.

„Nu sunt lucruri noi. Intră, de fapt, în tradiția războinică a Kremlinului. Nu a spus nimic nou. Putin a confirmat doar tezele lui anti-occidentale: că este un război civilizațional – ce înțelege el prin asta nu se știe. Că Occidentul nu trebuie să ne spună nouă ce să facem, să ne lase în pace. Că acest război nu este unul teritorial – sugerând că oriunde în lume dacă cineva se va simți rus, va îmbrățișa valorile lui Putin, atunci locul respectiv ar putea reprezemnta teritoiu rusesc”, a explicat Armand Goșu la Europa FM.

Cum se poziționează România și Republica Moldova față de discursul recent al lui Vladimir Putin

„Dacă în România sunt oameni – și știm că sunt – fie propagandă cointeresată, fie pur și simplu oameni care se sunt contra acestui regim, acestei puteri și îmbrățișează valori rusești atunci sigur că ei pot fi interesați într-o relație specială cu Putin, iar Putin la rândul lui teoretic cel puțin ar putea să-i folosească pe post de idioți utili pentru a emite amenințări și la adresa României.

Lucrurile sunt mai îngrijorătoare în privința Republicii Moldova pentru că acolo ai și oameni care sunt etnici ruși – nu foarte mulți, e drept, dar ai rusofoni. Sunt oameni care au trăit în Uniunea Sovietică, care au crescut în cultura rusă, sunt oameni care zilnic sunt bombardați de propagandă rusescă pentru că nu au discernământ, urmăresc televiziunile, posturile de radio din Rusia și îmbrățișează toate narativele pe care aceste ale împrăștie”, a mai spus Armand Goșu.

Este nevoie ca România să răspundă la discursul lu Vladimir Putin?

„La nivel diplomatic nu cred că este cazul ca România să acționeze în vreun fel. În schimb, în comunicarea publică ar trebui urmărite mai atent aceste focare de propagandă rusească din România care în ultima perioadă sunt tot mai agresive. […] Sper să nu ajungă cei care propagă astfel de teze să simtă pe pielea lor că contează. Pentru că există riscul ca o țară întreagă să simtă lucrul acesta. Deci, mai multă atenție la acest război pentru mințile omenilor unde s-ar cere nu o intervenție cu cizmele serviciilor secrete, ci educație. Asta se poate face prin educație”, a mai explicat Armand Goșu la Europa FM.

Urmărește aici „România în Direct” cu Cătălin Striblea și Armand Goșu

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Cele trei elemente legionare identificate la AUR de istoricul Mihai Demetriade | VIDEO


Ultimele stiri
Piața Victoriei. Invitat este Mihai Jurca, fostul șef al Cancelariei prim-ministrului Ilie Bolojan

Concedieri la STB: 800 de angajați își pierd locul de muncă, inclusiv șoferi de autobuz și vatmani |…

Prețul grâului românesc a crescut cu aproape 12% într-un an. România are al treilea cel mai scump grâu…

PNL și Forța Dreptei fuzionează. Ilie Bolojan denunță o „axă PSD-AUR” și spune că este nevoie de o…

Acord privind bugetul UE pentru 2027: sunt prevăzute 199,7 miliarde de euro. Germania condiționează votul de continuarea sprijinului…

Sondaj IMAS: Majoritatea cetățenilor din Republica Moldova susțin aderarea la UE. 40% se opun integrării europene | GALERIE…

Cristian Tudor Popescu critică decizia lui Nicușor Dan de a-i interzice accesul jurnalistului Ovidiu Vanghele la Cotroceni: „o…

Italia: Cel puțin 300 de școli au fost evacuate după o amenințare cu bombă transmisă prin e-mail. Poliția…

Bulgaria: Un șofer român de camion a fost reținut după dublul carambol de pe autostrada Trakia. 12 oameni…

Facturile la energie ar putea crește în această iarnă. Furnizorii au lansat deja oferte de peste doi lei/kWh,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează