Confidenţialitate


ARAD: Anchetă după acuzații de abuz fizic la o casă a unei asociații care avea în plasament minori și tineri | AUDIO


ARAD: Anchetă după acuzații de abuz fizic la o casă a unei asociații care avea în plasament minori și tineri | AUDIO

Are loc o anchetă la Arad după acuzații de abuz fizic la o casă a unei asociații care avea în plasament 21 de minori și tineri cu vârste între 8 și 19 ani. Toți au fost mutați de urgență din acest spațiu, după ce un tânăr a acuzat că a fost lovit de unul dintre angajații asociației și a ajuns la spital.

Atenție, urmează date cu puternic impact emoțional

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Autoritățile fac apel ca orice informație relevantă pentru derularea anchetei să fie adusă la cunoștința poliției.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Totul a pornit de la unul dintre copiii găzduiți la asociație, care a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, după ce a fost lovit cu un corp contondent, susține acesta, de unul dintre angajații asociației. Managerii de caz ai copiilor au început de urgență verificarea celor întâmplate.

Conform declarațiilor, mai mulți copii susțin că au fost supuși în repetate rânduri la rele tratamente, abuzuri fizice și emoționale. Două dintre fete acuză și acte de hărțuire sexuală din partea unui angajat al asociației. În aceste condiții, Consiliul Județean Arad a notificat rezilierea contractelor de servicii sociale, iar DGASPC Arad a dispus instituirea măsurii speciale de plasament în regim de urgență pentru toți cei 21 de beneficiari, la case de tip familial licențiate, publice și private, din județul Arad.

Asociația se află la al patrulea contract de furnizare de servicii sociale, încheiat pe o perioadă de câte 3 ani fiecare, și până în prezent nu au fost semnalate incidente sau orice alte forme de abuz. Directorul DGASPC Arad, Valentina Buzură, spune că nu este tolerat niciodată niciun fel de abuz asupra copiilor din sistem, iar Protecția Copilului se asigură că aceștia beneficiază de consiliere de specialitate pentru a depăși traumele suferite.

A fost sesizată poliția, care a deschis o anchetă.

 


Ultimele stiri
Stare de urgență în Curtea de Argeș, după ce în apa din rețeaua de distribuție a fost găsită…

Vâlcea: Amendă de 13.000 de lei pentru un bărbat care a filmat momentul în care își forța calul…

Angajații din peste 1.300 de primării intră azi în grevă de avertisment față de reforma administrației locale. Între…

Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…