Confidenţialitate


Ar fi trebuit sau nu să fie interzis Corneliu Vadim Tudor în România de după 1989?


Ar fi trebuit sau nu să fie interzis Corneliu Vadim Tudor în România de după 1989?

Corneliu Vadim Tudor a trecut dincolo aşa cum şi-ar fi dorit: adulat, înjurat, glorificat şi dispreţuit cu patimă – adică precum o vedetă, dominându-ne conversaţiile, făcându-ne să ne încăierăm, o dată în plus, din cauza lui. Televiziunile au transmis ore în şir de la catafalc, Facebook-ul a luat foc în comentarii pro şi contra şi însuşi preşedintele României şi-a amânat o declaraţie publică deoarece se suprapunea cu spectacolul înmormântării lui Corneliu Vadim Tudor.

Diavolul săptămânii este Corneliu Vadim Tudor, aşadar, dacă nu carecumva şi al  ultimelor două sau chiar 3 decenii. Are toate datele: ne-a dus în ispita xenofobiei, a fricii faţă de străin, deci, ne-a făcut să-l iubim – măcar unii dintre noi – să-l votăm pentru cea mai înaltă funcţie în stat. Ne-a făcut să râdem de defectele semenilor noştri, ne-a învăţat că jignirea publică, defăimarea, insulta şi calomnia rămân nepedepsite în România şi ne-a încurajat să facem la fel.

Apoi, ca un înger căzut – ce altceva este diavolul? – Vadim Tudor a dat dovadă de compasiune faţă de săraci, organizând ani la rând Cina Creştină. A iubit cu patimă animalele – şi în mod special câinii – în ultima veme hrănea o turmă de 41 de câni într-un adăpost de la marginea Bucureştiului. Avea o memorie prodigioasă, un verb muşcător şi un temperament de oală sub presiune. Era căutat de televiziuni pentru că făcea rating, ceea ce spune ceva despre el, dar şi mai multe despre noi.

Decorat de statul român post-comunist cu Steaua României, Vadim Tudor s-a opus din răsputeri despărţirii României de comunism. A fost un apologet şi un glorificator al Securităţii, un antieuropean strident, chiar dacă a fost europarlamentar. În general, s-a străduit din răsputeri să influenţeze evoluţia României şi este momentul să ne întrebăm, azi, dacă a reuşit sau nu. Ne-ar fi fost mai bine sau mai rău fără Vadim?

Vă întrebăm azi ce credeţi: ar fi trebuit sau nu să fie interzis Corneliu Vadim Tudor în România de după 1989?

https://soundcloud.com/europafmromania/avocatul-diavolului-ar-fi-trebuit-sa-fie-interzis-corneliu-vadim-tudor-de-dupa-1989-18-septembrie

Puteţi asculta LIVE Avocatul Diavolului şi online, la adresa www.europafm.ro/live. Vlad Petreanu și Cristian Tudor Popescu vă invită să vă exprimaţi opinia şi să o faceţi auzită în întreaga ţară sunând la numărul de telefon 0372.069.599.


Ultimele stiri
Guvernul Mureșan, respins la votul de învestire din Parlament. Au fost doar 182 de voturi „pentru” | VIDEO

În urmă cu 66 de ani, Familia Flintstone, celebra familie din „epoca de piatră” cucerea televiziunea | AUDIO

Cele mai frumoase teatre din Paris pe care merită să le descoperi | AUDIO

Fundația TEILOR acordă o bursă de 1.000 de euro unui tânăr cu rezultate academice excepționale (P)

România în Direct. Arestarea lui Georgescu. Liber la guvern PSD cu AUR?

O dronă a explodat în extravilanul unui sat din Republica Moldova. Autoritățile au închis spațiul aerian din nordul…

Nicușor Dan, primit de președintele Cehiei la Praga. Vizita are loc în ziua votului pentru Guvernul Mureșan |…

Accesul românilor la rețeaua publică de apă a crescut în 2025 cu doar 0,6%, față de 2024. Diferențe…

Giganții AI din SUA semnează un acord de autoreglementare la Casa Albă. Trump redenumește oficial AI în „Superinteligență”…

Alertă de securitate la bordul unui avion Flydubai care zbura spre Tel Aviv. Aeronava a aterizat în siguranță…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează