Confidenţialitate


ANGLIA: Pub-urile și restaurantele trag obloanele înainte de miezul nopții


ANGLIA: Pub-urile și restaurantele trag obloanele înainte de miezul nopții

Marea Britanie a ridicat, luni, nivelul de alertă ce măsoară evoluţia pandemiei şi a decis să închidă mai devreme pub-urile şi restaurantele, în faţa ameninţării unui al doilea val ce s-ar putea solda cu 200 de decese dacă nu se iau măsuri, relatează France Presse.

Într-o declaraţie adresată parlamentului, programată marţi seară, premierul Boris Johnson “va confirma faptul că pub-urile, barurile şi restaurantele vor trebui să închidă la ora 22:00 începând de de joi” în Anglia, a anunţat luni seara Downing Street într-un comunicat de presă.

Numărul persoanelor care frecventează aceste unităţi ar urma de asemenea să fie redus deoarece “doar servirea la masă” va fi permisă, ar urma să mai anunţe guvernul după o reuniune de criză a executivul britanic în cursul dimineţii de marţi.

Restricţiile survin după ce şefii serviciilor medicale din cele patru provincii britanice au ridicat luni nivelul de alertă legat de virus la patru, de la trei cât era din luna iunie, ceea ce corespunde unui nivel de transmitere “ridicat sau în creştere exponenţială’.

Ţara europeană cu cele mai numeroase decese în rândul bolnavilor de COVID-19, aproape 42.000, Marea Britanie este martora “dublării la fiecare şapte zile” a numărului de contaminări, a avertizat luni, într-o alocuţiune televizată, consilierul ştiinţific al guvernului Patrick Vallance.

Dacă epidemia urmează această curbă, “vom ajunge la 50.000 de cazuri zilnic la jumătatea lunii octombrie”, faţă de aproximativ 6.000 în prezent conform estimărilor şi aceasta ar putea duce la “200 de decese pe zi sau mai mult la jumătatea lunii noiembrie”, a estimat oficialul.

La apogeul pandemiei, Marea Britanie a înregistrat zilnic aproape 1.000 de decese.

Noile măsuri anunţate de Boris Johnson vor fi valabile doar pentru Anglia, fiecare provincie britanică adoptând propriile decizii cu privire la gestionarea crizei sanitare.

Dar, potrivit Downing Street, Boris Johnson a vorbit luni telefonic cu premierii scoţian, galez şi nord-irlandez şi aceştia “au fost de acord să adopte o abordare cât mai mult posibil unificată în zilele următoare”. Cei trei lideri sunt, de asemenea, invitaţi la reuniunea de criză consacrată răspunsului guvernului la revenirea epidemiei, programată marţi, înainte de intervenţia premierului Boris Johnson în parlament.


Ultimele stiri
Reformarea companiilor de stat, parte din pachetul doi de măsuri prezentat de premierul Ilie Bolojan. Indicatori noi de…

Plan până în 2040, în dezbatere publică: București, capitala „verde” cu aer mai curat, transport eficient și reciclare…

Ministrul Energiei anunță că renunță la 20 la sută din salariul lunar. Bogdan Ivan le cere directorilor companiilor…

Costin Curelea a fost numit selecționer la naționala de fotbal U21 chiar de ziua lui | AUDIO

Coolinaria: Fructe coapte cu specialitati de branza ILE DE FRANCE – un aperitiv perfect pentru vara, elegant si…

Rata anuală a inflaţiei se apropie de 6 la sută | AUDIO

Sindicaliştii de la Apele Române protestează, vineri, în faţa Ministerului Mediului

Sindicatele din învățământ: Măsurile care vizează învăţământul preuniversitar vor conduce la haos

BUCUREȘTI: Caz confirmat de malarie

Greșeli frecvente vara: când lenjeria de pat din bumbac nu te salvează de căldură (P)



Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.