Confidenţialitate


Angela Merkel: Liderii UE au stabilit că trebuie creat un fond comun de relansare


Angela Merkel: Liderii UE au stabilit că trebuie creat un fond comun de relansare

Liderii statelor membre şi ai instituţiilor Uniunii Europene au convenit, la summitul Consiliului European desfăşurat prin videoconferinţă, că este necesar un fond comun de relansare economică în contextul crizei coronavirusului, afirmă cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

“A fost clar pentru toată lumea că avem nevoie de un fond de relansare. Vreau să spun foarte clar că o astfel de soluţie comună este în interesul Germaniei, întrucât lucrurile pot merge bine pentru Germania doar dacă merg bine şi pentru Europa”, a declarat Angela Merkel după summitul UE, conform agenţiei de presă Reuters.

Comisia Europeană va prezenta pe 6 mai un proiect privind un nou buget multianual, care va include un plan de finanţare a relansării economice după criza pandemiei, a declarat la summit Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, potrivit unor surse citate de site-ul Politico.eu.

Comisia Europeană a evocat deja ideea unor măsuri financiare în valoare de peste 2.000 de miliarde de euro.


Ultimele stiri
Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO

Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă, după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO