Confidenţialitate


Anchetă la Paris: Localuri de lux în care nu se poartă mască


Anchetă la Paris: Localuri de lux în care nu se poartă mască

Restaurante clandestine, în care sunt servite caviar, șampanie, meniuri pregătite de mari bucătari și în care nu se poartă mască.

Așa funcționează câteva localuri pentru oaspeți „cu relații” și „de rang înalt” din Paris.

O anchetă TV a scos la iveală aceste afaceri „de pandemie” și a provocat un scandal în Franța – după ce o sursă a declarat că în aceste restaurante ajung și miniștri.

Postul privat de televiziune M6 a difuzat un reportaj realizat cu o cameră ascunsă într-un loc prezentat ca „un restaurant clandestin situat în cartierele selecte” – unde participanţii şi chelnerii nu poartă măşti şi nu respectă distanțarea.

Canalul a difuzat şi alte imagini din timpul unei petreceri cu taxă de acces, unde zeci de invitaţi apar fără măşti, unii îmbrăţişându-se.

Unul dintre organizatorii unei astfel de petreceri a declarat: „Am luat cina săptămâna aceasta în două sau trei restaurante care sunt aşa-zise restaurante clandestine, împreună cu unii miniştri. Deci asta mă face să mă amuz oarecum. Suntem într-o democraţie. Facem ce vrem”.

Poliția anunță o anchetă. Oficial în Franţa, restaurantele şi barurile sunt închise de la sfârşitul lunii octombrie.

Pedepsele pentru cei care organizează petreceri clandestine ajung la 1 an de închisoare și amendă de 15.000 de euro, iar participanții riscă amenzi ce trec de 260 de euro.

Duminică, polemica pe această temă a fost subiectul cel mai popular pe Twitter, sub hashtagul #OnVeutLesNoms (vrem numele). Mai mulți miniștri au negat că ar avea cunoștință despre astfel de evenimente.

Ministrul Economiei, Bruno Le Maire, a declarat: „(…)acest proprietar de restaurant să dea numele miniştrilor dacă este atât de bine informat” – am încheiat citatul.


Ultimele stiri
Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…