Confidenţialitate


Ancheta interna la Spitalul Judetean Botosani


A fost începută o nchetă internă la Spitalului Judeţean de Urgenţă din Botoșani.

Managerul general al unității vrea să afle dacă se confirmă neregulile reclamate de un medic neonatolog pe blogul său.

Eugen Prăjinariu descrie o serie întreagă de probleme. În opinia sa, cea mai gravă este cazul unei asistente care a făcut de două ori vaccinul BCG aceluiași copil, expunându-l astfel la reacții adverse în lunile următoare.

Eugen Prăjinariu mai spune că personalul sanitar nu este instruit suficient, motiv pentru care, uneori, incubatoarele sunt supraîncălzite. Unele asistente sunt acuzate că nu respectă indicațiile medicului de salon sau ale celui de gardă, în ceea ce privește îngrijirea, igiena și tratamentul nou născuților.

În aceeași scrisoare, medicul reclamă deficiențe în transportul sângelui pentru transfuzii, o comunicare proastă cu unii obstetricieni și faptul că infirmierele întârzie în activitatea de îngrijire a salonului și schimbare a lenjeriei la copii.

Conducerea Spitalului Județean Botoșani nu a reacționat până în acest moment.


Ultimele stiri
Grecia şi Israelul vor semna acorduri pentru „Scutul lui Ahile”, un sistem de apărare aeriană şi protecţie antirachetă…

Argeș: Un autocamion a lovit o conductă de gaze. Trei echipaje de pompieri intervin la Curtea de Argeș

Mureș: Noul Institut al Inimii se inaugurează astăzi. Principalele dotări ale acestuia | AUDIO

Peste 47 de noi kilometri din Autostrada Moldovei se deschid circulației, între Adjud și Bacău. Când ar urma…

„Fjord”, filmul lui Cristian Mungiu, pe lista Variety pentru posibile nominalizări la Oscar 2027 | AUDIO

SUA au atacat din nou Iranul după o lună de pauză. Teheranul a ripostat cu rachete și drone…

Islanda spune „Nu” reluării negocierilor pentru aderarea la UE. 52,8% dintre votanți au respins ideea | AUDIO

Vâlcea: CET Govora se închide după aproape 70 de ani. Peste 10.000 de consumatori riscă să rămână fără…

Spectacol al României la Amsterdam | Lotul țării noastre a mai cucerit astăzi încă două medalii de aur…

Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord, scrie presa…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează