Confidenţialitate


#Ameritat – Andreea: „Ajutorul extern este insignificant dacă nu crezi în tine” | AUDIO


#Ameritat – Andreea: „Ajutorul extern este insignificant dacă nu crezi în tine” | AUDIO

Dintre cei aproape 4.000 de copiii care au fost sprijiniți să termine liceul prin programul “Vreau în clasa a 9-a”, desfășurat de World Vision, cam 3 sferturi au intrat la facultate. Proporția este absolut spectaculoasă, în condițiile în care în mediul rural, de unde provin beneficarii programului, doar 8 copii dintr-o sută sunt admiși la facultate. Andreea, de exemplu, spune într-o bună măsură, a devenit biolog mulțumită cursurilor de orientare profesională și de dezvoltare personală din cadrul programului.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ajută și tu

Imposibilul poate deveni posibil pentru elevii de liceu din rural.

Pentru fiecare dintre ei, programul are un impact diferit. Fiecare simte ajutorul altfel. Dar pentru toți, Vreau în clasa a 9-a este singurul mod prin care reușesc să își urmeze visele. În ultimul an, peste 800 de elevi de liceu din rural au fost bursieri în program. Anul acesta, World Vision își propune să ajungă la peste 1500.

Fii parte din viitorul acestor copii. Susține-i să-și îndeplinească visele. Pentru ca peste câțiva ani să poți spune cu mândrie: A MERITAT!

Pentru ca mai mulţi copii să aibă parte de acest sprijin, puteți dona, simplu, prin SMS la 8845 cu textul LICEU (cost 2 euro) şi online aici: https://worldvision.ro/implica-te/campanii/campanie-vreauclasa9a-a-meritat/.


Ultimele stiri
Sorin Grindeanu: Vrem să avem discuții aplicate cu premierul desemnat, Luca Niculescu, să vedem cum gândește gestionarea țării.…

Iași: Primarul Mihai Chirica, pus sub urmărire penală de DNA. Acuzații privind achiziția fictivă a 542 de tone…

Reacția lui Cristian Tudor Popescu după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au cântat „Veșnica pomenire”: „Ceea ce am…

Piața Victoriei. Cine va face parte din guvernul Luca Niculescu? Invitat este analistul politic Adrian Zăbavă

Vâlcea: Un autocamion a intrat într-o pompă de alimentare cu carburant, la o stație din Călimănești. Șoferul, transportat…

Parlamentul European a aprobat programul AGILE pentru a stimula companiile să dezvolte tehnologii mai eficiente de apărare |…

Cristian Tudor Popescu, despre premierul desemnat, Luca Niculescu: „Nu are combinageala și teșghetăria de parlament, de partide, de…

Radu Marinescu, înaintea ședinței BPN al PSD: „Opţiunea noastră este să existe cât mai repede un guvern, însă…

UDMR vrea la guvernare, dar nu cu oricine, spune Csoma Botond: „ar fi destul de dificil să intrăm…

Proteste ale elevilor în Franța: părinți și profesori se alătură manifestațiilor. Proteste și în Belgia | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează