Confidenţialitate


Ambasadorul român Ion Jinga, ales preşedinte al Grupului Ambasadorilor Francofoni la ONU


Ambasadorul român Ion Jinga, ales preşedinte al Grupului Ambasadorilor Francofoni la ONU

Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga, a fost ales vineri, prin aclamare, preşedinte al Grupului Ambasadorilor Francofoni la ONU. Evenimentul a avut loc la sediul Misiunii Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei din New York.

Este pentru prima dată când un ambasador român este ales în această funcţie în cadrul comunităţii diplomatice francofone la ONU. Este vorba de o recunoaştere a contribuţiei României la promovarea valorilor francofoniei, precum şi a activismului şi vizibilităţii Misiunii Permanente a României la ONU, se precizează în comunicatul oficial.

Organizaţia Internaţională a Francofoniei are 57 de state membre cu drepturi depline, trei state asociate şi 20 de ţări cu statut de observator. România a obţinut statutul de membru cu drepturi depline al organizaţiei în 1993, reaminteşte comunicatul misiunii permanente la ONU.

Ioan Jinga este diplomat de cariereră. A fost și ambasadorul României în Marea Britanie.


Ultimele stiri
Alexandru Rogobete, clarificări după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: „Este o măsură executorie. Banii vor veni,…

Alina Gorghiu, despre legea femicidului: „Se schimbă foarte multe la nivelul de protecție pe care statul îl poate…

Şeful Autorităţii Rutiere Române, Cristian Anton, arestat preventiv | AUDIO

Ambasadorul SUA în România: „Angajamentul Statelor Unite față de NATO și Articolul 5 este de neclintit”. Ce spune…

Medic din Capitală, găsit înjunghiat în urma incendiului izbucnit în apartamentul său. Anchetatorii iau în calcul trei ipoteze…

România a pierdut procesul cu Pfizer și e obligată să plătească toate dozele de vaccin anti-COVID. Decizia nu…

Sorin Grindeanu, despre întâlnirea cu președintele Nicușor Dan: „Nu am avut nici discuție telefonică, nici stabilită vreo întâlnire”.…

Piața Victoriei. Invitată este Alina Gorghiu, deputat PNL și președinte al Comisiei parlamentare „România fără violență domestică”

Proiectul de lege privind consumul de alcool pe stadioane, aprobat de Senat. Unii senatori s-au opus, reclamând încălcarea…

Regele Charles al III-lea și regina Camilla vor efectua o vizită de stat în SUA la sfârșitul lunii…